Vrăjitorul din Oz de L. Frank Baum – o poveste fără vîrstă pentru toate vîrstele

Vrăjitorul din Oz de L. Frank Baum – o poveste fără vîrstă pentru toate vîrstele

Lyman Frank BaumLyman Frank Baum (1856-1919) a oferit copiilor din lumea întreagă una dintre cele mai frumoase cărți: Vrăjitorul din Oz, volumul fiind doar unul din seria completă de paisprezece titluri cu acțiunea pe Tărîmul din Oz. Cu toate acestea, doar Vrăjitorul din Oz s-a bucurat de un succes fulminant, alături de ecranizarea din 1939 care a dus povestea pe culmile cele mai înalte. L. Frank Baum a scris alte 41 de romane și peste 40 de scenarii, iar Vrăjitorul din Oz a fost publicată în 1900. Timp de doi ani de la publicare, aceasta a fost bestseller în categoria cărților pentru copii, iar ilustrațiile originale ale lui W.W. Denslow au fost, de asemenea, un factor important al acestui succes.

De-a lungul timpului, cartea a fost analizată de nenumărate ori, însă o perspectivă rămîne cît se poate de clară, indiferent de momentul la care este citită: este considerată o operă feministă datorită personajelor feminine puternice pe care le conține, iar Dorothy este adesea văzută ca prima eroină feministă din literatura pentru copii. Mai mult, în una dintre cărțile ulterioare din aceeași serie, e dezvăluit faptul că moștenitorul de drept al Tărîmului din Oz este tot o fată. Acțiunea se desfășoară într-o lume organizată sub matriarhat, iar noțiunile care țin de cadrul economic și social sunt relevante și în prezent.

Dorothy, eroina noastră, e luată pe sus de o tornadă. Nu scapă din vîrtejul uriaș nici cățelușul Toto și nici casa lor din Kansas, astfel că aterizează împreună direct în mijlocul tărîmului din Oz. E o lume neobișnuită, pline de personaje stranii, dar cît se poate de fermecătoare: Sperie-Ciori, Omul de Tinichea, Leul cel Laș și, desigur, Marele Vrăjitor din Cetatea de Smarald.

Tărîmul e splendid, dar locuitorii de aici se îmbracă ciudat. Va primi pantofiori faimoși care o vor ajuta să ajungă mai aproape de Orașul de Smarald pentru a-l ruga pe Marele Vrăjitor să o ajute să ajungă din nou acasă, în Kansas.

Pe drum, întocmai ca în basmele cu eroi, Dorothy se întîlnește cu diferite personaje care i se alătură în această temerară expediție. Fiecare dintre noii săi prieteni își dorește ceva ce doar faimosul vrăjitor pare să le poată oferi. Sperie-Ciori și-ar dori să aibă minte, Omul de Tinichea își dorește o inimă care să îi bată în piept, iar Leul cel Laș e în căutarea curajului. Multe provocări îi așteaptă de-a lungul călătoriei, iar pentru a face față peripețiilor vor fi nevoiți fie să-și unească forțele, fie să dea dovadă de abilități de care nu aveau habar. Astfel, Sperie-Ciori se va dovedi un personaj cît se poate de inteligent, Omul de Tinichea își va dovedi bunătatea, iar Leul cel Laș va arăta noilor prieteni cît este, de fapt, de curajos.


(ilustrație originală realizată de W. W. Denslow)

Continuîndu-și călătoria spre Cetatea de Smarald, vor fi nevoiți să o învingă pe vrăjitoarea West din Vest, cea care va trimite în calea lor lupi, ciori și albine pentru a-i opri. Într-o luptă pe cinste cu vrăjitoarea care încearcă să pună mîna pe unul dintre pantofiorii lui Dorothy, aceasta din urmă va arunca spre vrăjitoare o găleată cu apă. Vrăjitoarea va pieri, iar Dorothy îl va salva pe Leul cel Laș și îi va reconstrui și repara pe ceilalți doi: Omul de Tinichea și Sperie-Ciori.

Odată ajunși în cetate, Vrăjitorul nu îi va primi imediat și nu va fi gata să le îndeplinească dorințele. Mai mult, va oferi o rezolvare mai mult de fațadă, umplînd capul lui Sperie-Ciori cu ace, punînd o inimă de rumeguș în pieptul Omului de Tinichea și dîndu-i Leului să bea o băutură numită „Curaj”. Vrăjitorul pleacă din Oz, lăsîndu-i acolo pe noii săi musafiri și pe Sperie-Ciori la conducerea Orașului de Smarald.

Cei patru prieteni vor cere ajutorul Glindei, vrăjitoarea din Sud. Cu ajutorul ei, Sperie-Ciori se va întoarce să domnească peste Orașul de Smarald, Omul de Tinichea în noul său regat, iar Leul cel Laș, acum curajos, să devină regele animalelor. Tot de la Glinda va afla Dorothy cum să-și folosească pantofiorii pentru a ajunge înapoi în Kansas.

Un final fericit al unei povești neobișnuite și cuceritoare tocmai prin originalitatea fiecărui personaj în parte e doar unul dintre ingredientele care au făcut ca această carte să nu aibă vîrstă. Plină de lecții despre curaj, prietenie și loialitate, despre forța pe care o avem deja în noi, despre bunătatea pe care o putem alege oricînd în locul răului, Vrăjitorul din Oz e în continuare una dintre cele mai citite, traduse și reeditate cărți pentru copiii din întreaga lume, iar dacă nu ați citit-o deja celor mici, acum e momentul! Lectură plăcută!


Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!