Dacă doriți să vă impresionați prietenii și familia sau dacă pur și simplu țineți la bunul gust și vă doriți tot ceea ce este mai bun atunci cînd vine vorba de sortimentele de vin, atunci recomandările de mai jos sunt pentru dumneavoastră.
Cărțile despre vinuri sunt întotdeauna un prim pas necesar în educația pe care doriți să o construiți în această privință. Mai mult, în paralel, puteți exersa degustînd vinuri, căutînd tipuri noi și comparîndu-le pentru a ajunge să stăpîniți un simț extrem de fin al degustării de vinuri. Nu uitați că puteți vizita numeroase podgorii care, în ultimii ani, au creat posibilitatea ca oaspeții să petreacă mai multe zile vizitînd cramele de vinuri și podgoriile și bucurîndu-se de un sejur unic. Cu ajutorul cunoștințelor din aceste cărți veți deveni, în cel mai scurt timp, un cunoscător extraordinar al vinurilor!

Vinul - de la strugure în pahar. Tot ce trebuie să știm despre vin de Jens Priewe
Cartea de față este poate una dintre cele mai bogate în tot ceea ce reprezintă istoria vinului, de la vița de vie și pînă la formarea vinului atît de răspîndit în ziua de azi. Jens Priewe trasează chiar o paralelă între istoria omenirii și istoria vinului. Mai mult, veți descoperi informații savuroase nu doar despre tipurile de vita-de-vie, despre soiurile de struguri si perioadele lor de coacere, despre podgorie si munca in cadrul acesteia, ci și despre tehnologia necesară pentru fabricarea vinului. Mai apoi, veți descoperi de ce vinul se manevrează într-un anumit fel și de ce se bea la o anumită temperatură. Ghidul acesta complet și captivant vă poate fi un ajutor de nădejde în ce privește această pasiune.

The Wine Book of Romania de Marinela Vasilica Ardelean
The Wine Book of Romania reprezintă primul ghid bilingv al celor mai bune vinuri din Romania si din Republica Moldova și are inclusiv un rol de promovare pe piața internațională, demonstrînd varietatea de vinuri și profesionalismul celor din domeniu.
De asemenea, merită amintit că toate vinurile incluse în The Wine Book of Romania au fost evaluate de un juriu format din experți internaționali, fiind descrise si clasificate 279 de vinuri, aparținînd a 75 crame, 60 din Romania și 15 din Republica Moldova.

Marea carte a vinului de Jens Priewe
Fin cunoscător al acestui domeniu, Jens Priewe oferă o nouă surpriză cititorilor săi odată cu Marea carte a vinului, incluzînd si o mie de fotografii fermecătoare și totodată extrem de utile. Jens Priewe mărturisește și de ce a scris această carte și cui îi este dedicată: „Unii oameni pornesc pe urmele vinului, pentru a se bucura de peisajul din care provine și pentru a-l cunoaște pe viticultorul care l-a produs. Atunci cînd este bun, vinul ne binecuvîntează cu un moment de fericire, atingîndu-ne sufletul. Pentru astfel de oameni am scris Marea carte a vinului...”. Recunoașteți aici, totodată, și o mostră din vocea caldă a celui care vă propune, odată cu acest volum bogat, să parcurgeți împreună o călătorie de vis.

Pivnițe de vinuri de Janki Ferenc, Kerey Csilla
Această carte acoperă aria pivnițelor și a cramelor de vinuri, propunîndu-și aproape să acopere în întregime tot ceea ce trebuie știut despre acest domeniu. În același timp, ca pasionat de vinuri, veți regăsi și aici nenumărate informații care vă vor ajuta să cunoașteți acest domeniu la nivel de expert, chiar dacă nu acesta vă e scopul și vă propuneți să vă informați cu o ușoară lectură. Toate recomandările au ca scop crearea unei educații bogate și variate în ce privește obiectivul ales, indiferent dacă doriți să fiți un somelier recunoscut și certificat sau un somelier amator care se bucură doar de hobbyul său.

Cultura viței-de-vie in gospodărie de Christina Nack
Nu avem cum să conturăm o imagine corectă de ansamblu a tot ceea ce reprezintă vinul și vița de vie dacă nu includem în lista de recomandări și cartea scrisă de Christina Nack. Existentă ca specie de plantă încă de acum 80 milioane de ani, vița de vie este azi ridicată la rang de cinste și continuă să se regăsească în nenumărate curți sau pe terenurile din apropierea gospodăriilor. Veți regăsi aici și un capitol dedicat recoltării, un capitol care, fără îndoială, va avea savoarea strugurilor proaspăt culeși.

Țara Vinului de Mo Yan
Chiar dacă volumul scris de Mo Yan este o carte de ficțiune, acesta reprezintă o bună calea de a pătrunde în cultura Țării Vinului. Dispus pe două planuri, romanul își ține cititorii cu sufletul la gură, amenințați deja de posibilitatea unui festin fără măsură în care rîurile de vin vor curge nestingherite. Este un roman pe care îl puteți și dărui unui pasionat de vin și, fără îndoială, puteți asorta un vin bun cu un roman pe măsură. Lectură plăcută!