O biografie de excepție de Sonia Purnell. Virginia Hall, o femeie deloc lipsită de importanță
Jurnalista și scriitoarea Sonia Purnell își testează și, totodată, depășește limitele cu fiecare carte nouă pe care o scrie. Experiența sa îndelungată în scrierea de biografii (avîndu-i deja în palmares pe Boris Johnson și Clementine, soția lui Winston Churchill) atinge noi înălțimi odată cu O femeie lipsită de importanță, biografia Virginiei Hall.
Cartea, recompensată în 2020 cu premiul Plutarh pentru cea mai bună biografie a anului, a ajuns pe primul loc și în topul Amazon, New York Times, The Times of London, The New York Public Library și NPR (Radioul Public Național din Statele Unite).
Recunoscută deja pentru cercetarea meticuloasă pe care o face înainte de scrierea unei cărți, Sonia Purnell semnează o muncă “strălucită” (The Independent) și “absolut necesară” (The Guardian). Din ceața timpurilor care adesea încearcă să șteargă istoria, scriitoarea Sonia Purnell îi recompensează, prin această carte, munca extraordinară, dedicarea și devotamentul de care Virginia Hall a dat dovadă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în eforturile sale de a sprijini rezistența franceză în fața invaziei naziste.
Cea mai recunoscută spioană în prezent, Virginia Hall este o eroină căreia, decenii întregi, nu i-au fost recunoscute pe deplin meritele. Discriminată pentru că era femeie, într-o perioadă în care dreptul de vot fusese acordat femeilor cu doar douăzeci de ani înainte, multe dintre obstacolele pe care le-a întîmpinat veneau din această neîncredere din partea celor care ar fi trebuit să o susțină necondiționat.
Îndrăgostită de Franța și dorind să contribuie la salvarea celei de-a doua patrii în fața amenințării germane, tînăra americană a fost recrutată în recent înființata Direcție de Operațiuni Speciale (SOE, la inițiativa lui Winston Churchill). Prin sabotaj, subversiune și spionaj, agenții SOE aveau misiunea de a “aprinde flacăra rezistenței” și de a le dovedi “francezilor și altor națiuni că nu erau singuri și să-i pregătească să se ridice împotriva ocupanților naziști”.
Din Baltimore se întoarce în inima Franței pentru a începe o carieră extraordinară și greu de conceput în zilele noastre. Însă Virginia Hall (care va lucra inclusiv pentru OSS - Office of Strategic Services și, după terminarea războiului, pentru CIA – Central Intelligence Agency) este o astfel de eroină, cu abilități remarcabile în organizarea, implementarea și ducerea la bun sfîrșit a unor misiuni demne de cărțile de istorie. De la recrutarea unor noi agenți și a unor francezi dornici să susțină Rezistența, pînă la eliberarea celor care cădeau în mîinile Gestapoului, precum și orchestrarea unor acțiuni de gherilă, Virginia Hall ajunge să fie supranumită “Madonna” , întruchipînd imaginea celei care, dincolo de toate numele de cod de care s-a folosit în anii de război, avea să fie salvatoarea celor lipsiți de speranță.
Chiar dacă la 27 ani își pierde un picior în urma unui accident cu o pușcă de vînătoare și va purta toată viața proteză de lemn, această infirmitate nu pare decît să îi întărească dorința de a străbate orice nou obstacol.
Fiecare acțiune din munca de agent SOE o călește, însă agilitatea și îndemînarea în acest domeniu îi uimesc necontenit pe toți cei care, de la început, cred în ea. Anii săi petrecuți în Franța, ajutînd la eliberarea civililor prin opunerea rezistenței în fața ocupației germane, vor sta mereu sub semnul a două categorii de oameni: cei care o vor susține și care i se vor alătura în demersurile sale și, de cealaltă parte, cei care o vor privi cu neîncredere sau care se vor simți amenințați de abilitățile sale, deranjați că o femeie se putea dovedi un spion remarcabil: “Cum îndrăznea o femeie, mai ales una străină, să încerce să-și arate autoritatea în zonă? Nici serviciile secrete franceze, nici armata franceză nu trimiteau femei în teren – și erau foarte puține în grupurile de luptă ale Rezistenței”. Aceasta din urmă era atitudinea multor oficiali care ar fi trebuit să-i recunoască meritele pe deplin, fără a-i mai pune constant la îndoială abilitățile.
Realitatea e însă că personalitatea Virginiei Hall sparge orice barieră a timpului și a prejudecăților, chiar dacă nu le-a cucerit pe toate în acele clipe. Le-a cucerit însă pentru totdeauna prin faptul că s-a scris, chiar și zeci de ani mai tîrziu, despre importanța covîrșitoare pe care acțiunile sale au avut-o în eliberarea Franței.
Abundența detaliilor din această biografie ne face martorii unui traseu laborios construit, avem privilegiul de a o urmări îndeaproape pe Virginia Hall, de a fi, dacă vreți, spionii-cititori de această dată. Gîndirea analitică lăsa loc și încrederii în valorile cărora niciun război nu le putea șterge sau înlocui definiția, iar oamenii pe care Virginia Hall îi avea alături erau dintre cei care își păstrau intacte principiile:
“Cînd Virginia l-a întîlnit pe Rousset, i-a plăcut optimismul și i-a admirat energia, apreciind și vasta lui rețea de prieteni care gîndeau la fel ca el. Iar doctorul, ca mulți alții, a fost cucerit de forța ei de caracter. Exista ceva indiscutabil binefăcător în ceea ce o privea, orice ar fi făcut și oriunde s-ar fi aflat. Autoritatea, competența și charisma ei erau evidente, dar la fel era și altruismul ei. Amîndoi înțelegeau că în vreme de război noblețea se putea găsi în locuri neașteptate.”
Cum arăta însă o acțiune de gherilă? Sub ce baghetă magică și invizibilă se desfășurau aceste proceduri care aveau unicul scop de a trezi din nou spiritul de izbîndă în inimile francezilor care credeau că țara le fusese înfrîntă pentru totdeauna? Virginia Hall era neînfricată. Se dovedea agilă, sclipitoare, dîrză în toate momentele-cheie. Acolo unde alții lăsau garda jos, ea privea cu neîncredere și făcea un pas înapoi, evitînd capcana inamicilor. Un al șaselea simț o scotea întotdeauna în afara pericolului. S-a dovedit un strateg excelent, un comandant (chiar dacă nu denumit oficial) făcut pentru acțiunea pe teren. Bulgărele mic pe care Virginia îl rostogolise neîncetat prin munca sa devenea acum un uriaș care își îndeplinea misiunea:
“În cursul anului 1943, rețelele SOE rămase au condus o «uimitoare» campanie de sabotaj în Franța. Au fost aruncate în aer fabrici, avioane, tuneluri de cale ferată, porți de ecluze, stîlpi de electricitate și locomotive. Acest lucru semnala adevăratul început al războiului de gherilă pe care Virginia îl plănuise atît de meticulous și la a cărui declanșare contribuise”.
Și, doar un an mai tîrziu, “majoritatea ocupanților naziști se temea acum de Rezistență ca de o amenințare militară autentică, nu doar subversivă”.
Prin toată munca sa de cercetare și, totodată, prin abilitatea de a povesti cu farmec ceea ce, de multe ori, e greu de pus în cuvinte, Sonia Purnell scoate la iveală și fragilitatea relațiilor umane, slăbiciunea în fața propagandei, efectele fricii asupra unui popor întreg, precum și consecințele dezastruoase ale neîncrederii în cel de lîngă tine. Cenzura aprigă și denunțurile zilnice sunt pete întunecate pe istoria ultimului secol.
Virginia Hall a scris istorie, iar împlinirea ei pare să fi venit, constant, din toate acele momente în care supraviețuirea altora era un obiectiv în sine, alături de neîncetata misiune de a opune rezistență invadatorilor. După încheierea războiului, munca de birou nu i se potrivea acestui suflet care se anima doar în mijlocul acțiunii concrete, acolo unde speranța și frica se confundau uneori pînă la contopire. Însă finalul războiului îi aduce și iubirea adevărată care o va însoți pînă la sfîrșitul vieții. Într-o poveste de viață reală, redată magistral de scriitoarea Sonia Purnell, dragostea trăită de Virginia Hall pare să fie întocmai ca în basme.