Magia trecutului: Iliada repovestită de Rodica Chiriacescu

Magia trecutului: Iliada repovestită de Rodica Chiriacescu

Binecunoscuta scriitoare Rodica Chiriacescu, autoarea celor două volume Mituri si legende ale Greciei Antice – Eroii și Mituri si legende ale Greciei Antice – Zeii, precum și a cărților pentru copii Povestiri cu tîlc și Alte povestiri cu tîlc, publicate la Editura Meteor Publishing, își bucură cititorii cu o repovestire a faimoasei Iliada


 Iliada repovestită de Rodica Chiriacescu


Epopeea lui Homer ajunge astfel sub penelul plin de har al unei scriitoare care își transformă pasiunea pentru magia trecutului în cărți captivante pentru cititorii din ziua de azi. Într-o repovestire plină de farmec, regăsim toate momentele importante din Iliada, de la urcarea lui Prima pe tronul Troiei și nașterea lui Paris pînă la calul de lemn, căderea Troiei și înapoierea grecilor în patrie. Între aceste puncte de importanță crucială, Rodica Chiriacescu își poartă cititorii de-a lungul a mai bine de două sute de pagini prin tot ceea ce a reprezentat și reprezintă Iliada în literatura și cultura universală.

 

Remarcăm, în fiecare carte pe care o scrie Rodica Chiriacescu, o iscusință aparte în a crea un suspans anume alături de frumusețea incontestabilă a scriiturii, indiferent că vorbim de cărțile pentru copii, de cele dedicate cititorilor tineri sau celor care vor să se bucure, la vîrsta adultă, de farmecul nepieritor al legendelor și miturilor antice. 

 

Astfel, în capitolul Grecii în fața Troiei, remarcăm un exemplu al acestui fel de a scrie avîntîndu-se cu mult curaj în miezul povestirii, cu o siguranță care nu face decît să sporească măsura în care cartea de față își va captiva cititorii de toate vîrstele:

Atunci Ulise cel isteț, pentru a-i atrage și pe ceilalți după el, își aruncă scutul și sări pe el. Protesilaos, mînat de invidie că nu va fi primul care se va lupta cu troienii – deși corabia lui ajunsese prima la țărm –, crezînd că unul dintre greci atinsese pămîntul troian, fără să observe că Ulise călcase pe scut și nu pe pămînt, uitînd de toate – de patrie, de Laodamia, frumoasa sa soție –, se năpusti asupra dușmanilor, dar lancea lui Hector îi opri elanul, rănindu-l de moarte. El fu primul dintre greci care înroși cu sîngele său pămîntul troian”.

Iar întreaga carte reușește să mențină, într-un mod cît se poate de echilibrat, această manieră de a alterna desfătarea pe care ne-o aduce lectura unor aventuri fascinante precum sunt cele din Iliada, alături de suspansul care completează fără cusur întreaga carte. 



În plus, nenumărate scene sunt înfrumusețate de o transpunere deosebită a unor emoții care nu întotdeauna răzbat din miezul legendelor Greciei Antice, în mod obișnuit. Rodica Chiriacescu are însă darul de a face ca aceste legende să se apropie și mai mult de cititorul contemporan nu doar prin stilul scriiturii, ci printr-o atenție remarcabilă pe care o acordă unor elemente care, odată adăugate, „vorbesc” mult mai mult pe limba celor care citesc în prezent despre miturile din vechime. Fie că e accentuat un sîmbure de înțelepciune antică, fie că sunt aprofundate și aduse, în același timp, la lumină emoțiile și sentimentele protagoniștilor, tabloul rezultat e unul și mai bogat în toate nuanțele, împletind trecutul și prezentul într-o armonie indestructibilă. Un astfel de exemplu e și momentul care descrie încercarea lui Agamemnon de a cădea la pace cu Ahile:

„Agamemnon răspunse cu tristețe:
    - Într-adevăr, atunci, de parcă zeii mi-ar fi luat mințile și mi-ar fi pus peste ochi un văl întunecat, am fost un nechibzuit. Viteazul acela prețuiește cît o armată întreagă și aș dori din răsputeri să-mi răscumpăr greșeala. I-o voi înapoia pe Briseis, pe care am respectat-o, și îi voi trimite daruri prețioase – femei și prăzi din orașele cucerite de noi –, iar cînd ne vom întoarce biruitori, îi voi da de soție pe una dintre fiicele mele, avînd ca zestre multe orașe bogate.
    Căpeteniile încuviințară bucuroase hotărîrea lui Agamemnon. Cu toții se gîndiră să-i trimită lui Ahile, ca soli de împăcare, cei mai apropiați prieteni: pe Aiax și pe Ulise, însoțiți de înțeleptul Fenix.
      Ahile îi primi bucuros și orîndui un ospăț bogat în cinstea lor.
      La sfîrșit, Ulise, cu vorbele lui meșteșugite, amintind de momentele grele prin care trec grecii, copleșiți de avîntul troienilor conduși de puternicul Hector, îl îndemnă să se împace cu Agamemnon, vorbindu-i și despre numeroasele daruri și promisiuni făcute de acesta pentru a-și răscumpăra jignirea pe care i-o adusese. El îi aduse aminte și de povața tatălui său, Peleu, de a se feri de gîlceavă și de a căuta să trăiască mereu în bună înțelegere cu toți”.

Descoperim astfel, de foarte multe ori, o simbioză între momentele tensionate și cele care domolesc avîntul unor personaje războinice. Cu precizia unui metronom, ritmul pe care îl impune astfel lectura îi va face pe cititori să lase cu greu cartea din mînă și să își dorească să afle ce aventuri li se pregătesc în capitolul următor. 

      Mai mult, dacă ar exista riscul să credem că azi nu putem relaționa cu astfel de personaje sau că miturile sunt mult prea îndepărtate de problemele reale din societatea contemporană, ne-am înșela amarnic. Nimic nu vine însoțit de mai multe sfaturi înțelepte, lecții și dovezi de morală așa cum o fac legendele și poveștile din trecut. Dincolo de luptele neîncetate pe care le duceau, vom vedea trăirile, spaimele, speranțele, regretele, dar și bucuriile unor personaje care ne vor vorbi mai clar ca niciodată și care ne vor demonstra, pagină după pagină, că ne sunt mult mai asemănătoare decît am crede și că, mai mult, au ce ne învăța. 

     Așa cum am menționat deja, Iliada repovestită de Rodica Chiriacescu se dovedește una dintre lecturile peste care nu ar trebui să trecem în această vară, mai ales dacă avem în casă cititori care se pregătesc la toamnă de un an nou școlar. Această carte le va deschide, fără îndoială, apetitul pentru și mai multă lectură și îi va atrage către magia extraordinară a imaginației. Despre beneficiile majore ale lecturii am vorbit în nenumărate rînduri, iar a avea în fața noastră o carte fermecătoare înseamnă să pornim, de la început, pe drumul cel bun.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!