„Țara marii minciuni” și KGB-ul. Adevărata istorie a serviciilor secrete sovietice de Bernard Lecomte

Nu a fost Uniunea Sovietică supranumită, între cele două războaie, "țara marii minciuni?" – Bernard Lecomte

Bernard Lecomte este editor și jurnalist specializat în problemele comunismului. A experimentat pe viu căderea regimului Gorbaciov, fiind trimis special, la acel moment, al gazetei L’Express. A documentat, totodată, îndeaproape, istoria URSS-ului și a compus astfel lucrări apreciate și traduse în întreaga lume.

Cartea „KGB. Adevărata istorie a serviciilor secrete sovietice” este un rezultat de excepție al unei îndelungi perioade de cercetare, documentare, analiză, culegerea de informații corecte, confruntarea de mărturii, memorii, dovezi ale istoriei. Toate acestea, o spune chiar autorul, pe fundalul unei domeniu „în care disimularea, falsificarea, secretul și minciuna fac parte integrantă din sistem”, un sistem „în slujba unei ideologii care nu se dă în lături de la nicio deformare a adevărului”.

Jurnalistul și autorul Bernard Lecomte servește astfel cititorilor interesați, din întreaga lume, adevărul în forma sa pură, dezbrăcat de orice rămășiță a manipulării, de orice tentativă de a murdări ceea ce nu poate fi umbrit de nicio urmă de îndoială. De la ofițeri de informație cunoscuți în istoria sovietică și pînă la liderii ruși de-a lungul timpului, această carte prezintă, cu exemplificări și dovezi excelente, maniera în care caracatița uriașă a KGB-ului și-a mișcat tentaculele de-a lungul deceniilor, purtînd mereu un alt nume și căpătînd noi și noi chipuri:

"KGB-ul a fost înființat pe 7 decembrie 1917, imediat după Revoluția din Octombrie. Este unul dintre produsele cele mai tipice ale acestui eveniment care a schimbat înfățișarea lumii. Și unul dintre cele mai durabile: a fost întotdeauna în centrul istoriei sovietice, al cărei actor principal a fost, timp de șapte decenii, împreună cu partidul comunist și cu Armata Roșie. La început s-a numit Ceka, apoi GPU, apoi OGPU, apoi NKVD, apoi MGB, apoi MVD, apoi, pînă la dispariția Uniunii Sovietice, în 1991, KGB. Aceste acronime au desemnat întotdeauna aceeași instituție: o poliție politică avînd competențe foarte largi, protejate de secretul de stat, pusă exclusiv în slujba partidului bolșevic, unicul deținător al puterii”.

Fiecare lider a avut în fața ochilor săi un scop învelit în grandomanie, un obiectiv care nu părea să țină niciodată cont de granițe, de limite, de libertățile altor țări. În centrul lumii era Rusia și din acest punct aveau să pornească, în ochii lor, toate mișcările politice și sociale:

"Trebuie precizat că scopul lui Lenin nu era atît să stăpînească mașinăria guvernamentală rusă, cît s-o orienteze către singurul scop care merita efortul: revoluția mondială. În mintea sa, insurecția proletariatului din Franța, Anglia și Germania avea să întărească și să salveze revoluția rusă, care nu era decît un prim pas!". Cu un astfel de istoric, mereu susținut de mașinăria uriașă a KGB-ului, înțelegem grozăviile și ororile prezentului și istoriei recente, înțelegem fundamentul de pe care liderii lansați ulterior nu aveau cum să se îndepărteze:

"Lenin și Troțki, în ciuda tuturor obstacolelor, au crezut în continuare că <lupta finală> este tot revoluția mondială". În cel mai mare secret, au hotărît să dedice acțiunii Cominternului o parte din tezaurul imperial care zăcea ascuns la Kremlin, în pivnițele Palatului Armurilor. Timp de cîțiva ani, delegații Cominternului de la Londra, Paris sau Amsterdam vor primi, în căptușeala unei haine sau a vreunui buzunar, diamante de 64 de carate, pandantive, inele și alte bijuterii de o valoare inestimabilă, cu misiunea ca purtătorii să le tranzacționeze pe bani gheață. Inutil să precizăm că anumiți militanți locali care au primit însărcinarea să facă astfel de tranzacții au dispărut fără urmă”. Chiar și în societatea modernă, într-un prezent în care nu putem crede că nu mai există posibilitatea ca istoria să se repete, descoperim lipsa unei concordanțe în această privință, un anacronism toxic, bolnăvicios sau chiar criminal.

Mecanismul e descris, capitol după capitol, ținînd cont de fiecare personaj în parte, de fiecare figură care se desprindea dintre umbrele caracatiței KGB-iste odată cu fiecare pagină nouă din istorie. Dovezile acumulate în timp, extrase din măruntaiele războiul, scot la iveală mărturii incontestabile. De fiecare dată însă, la momentul respectiv, era dificil, dacă nu chiar imposibil, de deslușit maniera în care aparatul KGB-ului reușea să ducă la bun sfîrșit ținte și planuri ținute secrete și cît mai departe de ochii și urechile lumii occidentale: "În 1943, liderii americani au o angoasă: se tem ca Stalin să nu negocieze în secret o pace separată cu Germania. În fond și la urma urmei, stăpînul Kremlinului n-a luat prin surprindere lumea întreagă cînd a semnat primul pact cu Hitler, în august 1939? Dar cum să verifici acest lucru? În Statele Unite, la acea vreme, doar militarii cunosc importanța informațiilor în războiul modern”. Privind în urmă, analiștii și istoricii contemporani nu pot să nu pună sub semnul întrebării finalul anunțat al acestei organizații, al acestei formațiuni care a reprezentat, deceniu după deceniu, chiar plămînii celor care ajungeau la putere. A dispărut cu adevărat sau doar a luat un alt nume și o altă formă?

În mîinile celor care făceau parte din KGB se afla o putere uriașă, o forță de necontestat de către societatea civilă care își pierduse orice drept în fața membrilor KGB: "Pe 19 martie 1991, un ordin secret al lui Kriucikov a pus capăt autonomiei relative a structurii de la Moscova a KGB-ului, considerată prea apropiată de democrații din capitală. În aprilie, alt ordin al președintelui URSS a creat o direcție a trupelor speciale KGB, care dispunea de o forță militară de atac redusă, dar semnificativă. (...) În luna mai, Sovietul Suprem, încurajat de Gorbaciov, a aprobat o lege care legitimează puterea exorbitantă a KGB-ului (de exemplu, faptul că agenții săi pot intra oricînd în apartamentul oricărui cetățean, fără niciun fel de impediment), fără nicio autorizație din partea unui judecător sau procuror". La aproape un secol de la înființarea acestui mastodont al ordinelor, al acumulării de putere, al unor planuri și mașinațiuni despre care nu se va putea scoate niciodată totul la lumină, nu în întregime, al unor secrete și acțiuni care s-au derulat cel mai adesea în subsolurile lumii civilizate, dezbrăcate de orice emoții umane.

Demersul jurnalistului Bernard Lecomte este demn de laudă, eforturile sale conducînd la o carte excepțională prin care descoperim un istoric unic și, mai ales, de necontestat, al serviciilor secrete sovietice.