Colecția Însemnările unei puștoaice compusă din cele 13 volume reprezintă una dintre cele mai de succes serii din literatura recentă pentru copii. Cine ar fi crezut că o puștoaică de clasa a opta ar putea avea atîta succes în lumea întreagă doar datorită unui jurnal din care binevoiește să împărtășească și tinerilor cititori? Ei bine, scriitoarea Rachel Renée Russell a dovedit că are mulți ași în mînecă astfel că celui dintîi volum i-a urmat un al doilea, apoi un al treilea și tot așa pînă la cel de-al treisprezecelea volum tradus recent și la noi.
Să descoperim, așadar, pas cu pas, care sunt principalele întîmplări din fiecare volum în parte care vă vor face să vreți să o urmăriți îndeaproape pe faimoasa puștoaică Nikki Maxwell, carte după carte.
Însemnările unei puștoaice toate volumele - recenzie pentru fiecare carte din colecția Jurnalul unei puștoaice
Cuprins:
Însemnările unei puștoaice 1. Povestiri dintr-o viață nu chiar atît de fabuloase
Însemnările unei puștoaice 2. Povestirile unei tipe de gașcă nu chiar atît de populare
Însemnările unei puștoaice 3. Povestirile unui pop star nu chiar atît de talentate
Însemnările unei puștoaice 4. Povestirile unei Prințese a Gheții nu chiar atît de grațioase
Însemnările unei puștoaice 5. Povestirile unei Domnișoare Atotștiutoare nu chiar atît de istețe
Însemnările unei puștoaice 6. Povestirile unei cuceritoare nu chiar atît de fericite
Însemnările unei puștoaice 7. Povestirile unei dive TV nu chiar atît de strălucitoare
Însemnările unei puștoaice 8. Povestiri cu un final nu chiar atît de fericit
Însemnările unei puștoaice 9. Povestirile unei fete fițoase nu chiar atît de tocilare
Însemnările unei puștoaice 10. Povestirile unei îngrijitoare de animale NU CHIAR atît de perfecte
Însemnările unei puștoaice 11. Povestirile unei rivalități NU CHIAR atît de prietenoase
Însemnările unei puștoaice 12: Povestirile unei catastrofe amoroase NU CHIAR atît de secrete
Însemnările unei puștoaice 13: Povestirile unei zile de naștere nu chiar atît de fericite
Însemnările unei puștoaice 1. Povestiri dintr-o viață nu chiar atît de fabuloase
Protagonista noastră, Nikki Maxwell, își începe încă de la prima pagină călătoria spre inima cititorilor preadolescenți. Cu însemnări haioase sau, dimpotrivă, profunde despre întîmplările din viața sa, Nikki devine un simbol al unei generații întregi care va rezona de la primele rînduri cu multe dintre concluziile acestui personaj năstrușnic. Cele mai multe aventuri se petrec în Școala Generală Westchester, deși nu putem spune că nu sunt și momente în care Brianna, sora mai mică a lui Nikki, nu îi face acesteia zile fripte. Așa se face că, de la dorința de a avea un telefon nou, se pornește o adevărată furtună a peripețiilor. Se naște, mai exact, o oportunitate sub forma unui jurnal pe care mama lui Nikki i-l dăruiește acesteia în locul telefonului rîvnit. Ceva o tulbură însă pe mica noastră poznașă astfel încît dorește să nu mai meargă la această școală. Cum se rezolvă o situație complicată de care se lovesc mulți copii de vîrsta lui Nikki? Citiți primul volum și veți obține cheia unei aventuri pe cinste!
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 1. Povestiri dintr-o viață nu chiar atît de fabuloase de aici.
Însemnările unei puștoaice 2. Povestirile unei tipe de gașcă nu chiar atît de populare
Trebuie spus că în fiecare volum în parte autoarea reușește cu brio să strecoare multe lecții utile tinerilor și să le predea, pe furiș, splendide lecții despre prietenie, dar și despre răsplata care apare atunci cînd faci lucrul potrivit. Volumul doi îi aduce lui Nikki noi împrejurări care fac deliciul jurnalul pe care avem ocazia să îl răsfoim împreună cu autoarea. În plină pregătire de Halloween, cu o primă îndrăgosteală adolescentină, dar și cu o rivală pe măsură (Mackenzie), Nikki încearcă să descurce ițele acestei perioade care i se pare, pe cît de dificilă uneori, pe atît de fantastică și plină de lucruri uluitoare cum ar fi faptul că a cîștigat 500 de dolari la concursul de artă.
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 2. Povestirile unei tipe de gașcă nu chiar atît de populare de aici.
Însemnările unei puștoaice 3. Povestirile unui pop star nu chiar atît de talentate
Volumul trei al seriei „Însemnările unei puștoaice” de Rachel Renée Russell ne arată o Nikki îngrijorată că toată școala (și implicit rivala sa) va afla că tatăl ei va fi angajat de directorul școlii să elimine gîndacii de care încearcă să scape, fără succes, cei din conducerea Școlii Westchester. Mai mult, simte că își pierde prietenele, iar Mackenzie face tot ce poate pentru a-i pune bețe în roate. Va reuși de data această să găsească o rezolvare? O va ajuta jurnalul să găsească răspunsul potrivit? Citiți și veți afla!
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 3. Povestirile unui pop star nu chiar atît de talentate de aici.
Însemnările unei puștoaice 4. Povestirile unei Prințese a Gheții nu chiar atît de grațioase
Marele atu al micii noastre eroine îl reprezintă forța și fragilitatea sa deopotrivă, atît de specifice vîrstei lui Nikki. Cititorii o vor îndrăgi și mai tare după fiecare volum în care vor trăi totul alături de ea, părtași la cele mai mari secrete, avînd voie să citească acest jurnal care în niciun caz nu trebuie să ajungă vreodată în mîinile vrăjmașei Mackenzie. De data aceasta, un telefon de la Brandon și invitația la petrecerea de ziua lui sunt dorințele secrete împlinite ale lui Nikki. Se vor face însă, în paralel, și pregătiri intense pentru un spectacol pe gheață. Nici acest eveniment nu va fi lipsit de bucluc.
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 4. Povestirile unei Prințese a Gheții nu chiar atît de grațioase de aici.
Însemnările unei puștoaice 5. Povestirile unei Domnișoare Atotștiutoare nu chiar atît de istețe
Nikki mai are două prietene care îi sunt un sprijin real ori de cîte ori are nevoie de companie, de un sfat, de un răspuns urgent, de voie bună și de alte două minți poznașe care să o ajute să o înfrunte pe Mackenzie. Noul an este întîmpinat de toate cele trei prietene cu prilejul unei petreceri în pijama. Pe scurt, Nikki primește provocarea de a decora casa lui Mackenzie cu hîrtie igienică. O răzbunare inocentă și potrivită, nu-i așa? Eroina noastră nu reușește din prima să intre în echipa celor care se ocupau de ziarul școlii și va trebui să facă rost și de bani pentru a cumpăra cadoul de ziua lui Brandon.
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 5. Povestirile unei Domnișoare Atotștiutoare nu chiar atît de istețe de aici.
Însemnările unei puștoaice 6. Povestirile unei cuceritoare nu chiar atît de fericite
Lăsăm luna ianuarie în urmă și stăm cu sufletul la gură pentru a vedea dacă Brandon își onorează invitația de a ieși în oraș lansată în volumul anterior. Ei bine, se pare că timpul nu îi mai permite lui Brandon să iasă cu Nikki la un burger, iar dezamăgirea acesteia e mare, mai ales că se apropie Balul Îndrăgostiților și băiatul de care îi place nu pare să mai simtă la fel. Va avea însă Nikki curajul să ia frîiele în mîini și să fie ea cea care îl invită la bal pe Brandon? Dacă va face acest lucru, oare cum va reacționa el? Nu-i așa că acest volum trebuie neapărat citit?!
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 6. Povestirile unei cuceritoare nu chiar atît de fericite de aici.
Însemnările unei puștoaice 7. Povestirile unei dive TV nu chiar atît de strălucitoare
Luminile reflectoarelor se strîng din ce în ce mai tare în jurul protagonistei noastre care, nu-i așa, continuă să fie totuși un copil care dorește să se bucure de lucrurile specifice vîrstei și să nu simtă încă presiunile și responsabilitățile vieții adulte. Faima vine însă la pachet cu multe lucruri care o fac pe Nikki să vrea să poată da timpul înapoi și să meargă la școală ca o adolescentă obișnuită. Dar cine va încerca oare să-i fure succesul? Chiar Mackenzie care va încerca să se dea drept eroina noastră. Vă puteți imagina cum se va sfîrși un astfel de volum?
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 7. Povestirile unei dive TV nu chiar atît de strălucitoare de aici.
Însemnările unei puștoaice 8. Povestiri cu un final nu chiar atît de fericit
Putem spune că ghinioanele se țin lanț de Nikki încă de la primele pagini ale acestui nou volum din seria mult îndrăgită. De la un sandviș cu unt de arahide și pînă la un incident neplăcut la ora de sport nu e decît un pas, nu-i așa? Cum va gestiona însă Nikki o zi în care se pare că astrele nu-i surîd chiar deloc? Și, mai ales, de unde s-au ivit brusc toate aceste personaje pe care le cunoaștem cu toții atît de bine: Scufița Roșie, Rapunzel, Albă ca Zăpada și multe alte chipuri din cele mai cunoscute basme pentru copii. Ce s-a întîmplat cu Nikki? A descoperit un tărîm paralel sau e poate o capcană pusă la punct de Mackenzie?
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 8. Povestiri cu un final nu chiar atît de fericit de aici.
Însemnările unei puștoaice 9. Povestirile unei fete fițoase nu chiar atît de tocilare
Din nou, și în acest al nouălea volum, hazardul pare că pune stăpînire pe zilele lui Nikki. Fie că e la școală, fie că e acasă, ceva trebuie să i se întîmple. Brianna îi udă caietele de școală, iar Mackenzie reușește să intre în posesia jurnalului lui Nikki. Ceea ce speram să nu se întîmple niciodată s-a întîmplat. Oare ce va face Mackenzie cu noua sa pradă? Îi va citi jurnalul? Îl va arăta întregii școli? Mai mult, cum va reacționa Nikki atunci cînd își va da seama că lipsește prețioasa comoară, jurnalul dăruit chiar de mama sa. Citiți și veți afla!
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 9. Povestirile unei fete fițoase nu chiar atît de tocilare de aici.
Însemnările unei puștoaice 10. Povestirile unei îngrijitoare de animale NU CHIAR atît de perfecte
De multe ori, toate trăsnăile pe care le face sau întîmplările mai puțin plăcute de care are parte Nikki au menirea de a arăta că, la această vîrstă, toate aceste copilării au un rol al lor, bine definit și esențial. Mai mult de atît, greșelile sunt firești, perfecțiunea nu există și nici nu e un deziderat, iar Nikki se dovedește cea mai simpatică puștoaică din univers care se bucură de prieteni adevărați, de o familie care o iubește și de o viață care o face fericită. De data aceasta, în cel de-al zecelea volum, misiunea este una importantă: salvarea unei cățelușe împreună cu cei șapte pui ai ei. Va reuși Nikki, alături de prietenii săi, să ducă misiunea spre un final fericit?
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 10. Povestirile unei îngrijitoare de animale NU CHIAR atît de perfecte de aici.
Însemnările unei puștoaice 11. Povestirile unei rivalități NU CHIAR atît de prietenoase
Dintr-un anumit punct de vedere, putem considera acest volum punctul culminant al animozităților dintre Nikki și Mackenzie, „încununarea” unei competiții care ținea deja de vreme bună și care ducea, de fiecare dată, la păcăleli și obstacole pentru fiecare parte. În cadrul unui program de schimb de experiență între școli, cele două inamice se trezesc față în față. Va face față Nikki acestei situații la care nu se aștepta nici în ruptul capului? Va ști cum să se descurce într-o școală nouă, fără prietenele ei, dînd nas în nas cu rivala Mackenzie? Va trebui să citiți, bineînțeles, acest volum extrem de captivant pentru a afla deznodămîntul.
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 11. Povestirile unei rivalități NU CHIAR atît de prietenoase de aici.
Însemnările unei puștoaice 12: Povestirile unei catastrofe amoroase NU CHIAR atît de secrete
Nu mai e niciun dubiu: eroina noastră, o spune chiar ea, suferă de „îndrăgosteală acută”. Există oare leac pentru prima îndrăgosteală? Puțin probabil, am spune noi, cei trecuți de primii fluturași pe care, cu siguranță, îi simte și Nikki ori de cîte ori îl zărește pe Brandon. Cititorii vor rezona, fără îndoială, cu tumultul de emoții adecvat acelei perioade și specific vîrstei adolescenților, cînd inima lor bate mai repede ca oricînd, cînd doar gîndul că a doua zi, la școală, am putea da nas în nas cu persoana de care ne-am îndrăgostit ne făcea să visăm cu ochii deschiși pînă cînd ne înduram să ne lăsăm pradă somnului.
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 12: Povestirile unei catastrofe amoroase NU CHIAR atît de secrete de aici.
Însemnările unei puștoaice 13: Povestirile unei zile de naștere nu chiar atît de fericite
Iată-ne ajunși și la cel de-al treisprezecelea volum pe care ni-l propune Rachel Renée Russell. Nikki își face tot felul de griji cu privire la organizarea zilei ei de naștere. Ar putea o petrecere să îi influențeze definitiv statutul social din școală în anul următor? Mai apoi, începe să i se facă frică de ceea ce s-ar putea întîmpla, chiar dacă nu e ceva anume. Pur și simplu, emoțiile își spun cuvîntul. Se încurajează singură și se bucură, din nou, că le are alături pe Chloe și Zoey care o vor ajuta chiar la pregătirea acestei aniversări. Dar va fi petrecerea așa cum se teme Nikki? Ce s-ar putea întîmpla? Un lucru e cert: merită să citiți și acest al treisprezecelea volum pentru a afla.
Cumpără cartea Însemnările unei puștoaice 13: Povestirile unei zile de naștere nu chiar atît de fericite de aici.
Rachel Renée Russell le oferă tinerilor cititori un prilej nemaipomenit: acela de a citi pe nerăsuflate, volum după volum, pentru a afla ce se mai întîmplă în viața sau în școala lui Nikki și care sunt, desigur, acele situații care fac deliciul paginilor de jurnal. Nikki este și va rămîne o eroină îndrăgită pentru această sinceritate atent livrată de scriitoare.
Pentru părinți, fără îndoială, e o bucurie mare să își vadă copilul cu nasul vîrît într-o carte, rugîndu-i să mai fie lăsat puțin pentru a ajunge la următorul capitol. Vă invit să descoperiți chiar acum toate cele 13 volume din seria Însemnările unei puștoaice pentru o lectură de calitate și plină de lecții valoroase!












