Printre cele mai frumoase creații din literatura noastră se număra basmele. Acestea sunt povești speciale, cu trăsături specifice, care conduc cititorii într-o lume aparte, a magiei și a fantasticului.
Ca definiție, basmul aparține genului epic și este o creație orală, anonimă și colectivă în care apar atît elemente realiste, cît și fantastice.
În general, basmele se împart în două categorii, cele populare și cele culte. Basmele populare se caracterizează ca fiind o creație anonimă, acestea s-au transmis prin viu grai în vremurile trecute. Basmul cult are întotdeauna un autor cunoscut și include întotdeauna pe lîngă elementele fantastice și viziune proprie a celui ce l-a scris.
Basmul se caracterizează printr-o acțiune simplă, personaje numeroase, foarte multe dintre ele avînd caracteristici supranaturale. De asemenea, pe lîngă personaje fantastice apar și creaturi diverse ce țin de lumea supranaturalului sau obiecte cu puteri speciale. În basme, timpul și locul la care acțiunea se petrece nu sunt detaliate, ci cel mai adesea sunt imaginare. Alte trăsături ale basmului includ bătăliile intre bine și rău, dar și apariția cifrelor speciale, magice, precum 3,7 sau 9.
Dacă ți-ai dori să afli mai multe despre cele mai frumoase basme romînești, am pregătit pentru tine cîteva exemple populare, dar și mici fragmente din acestea, care să te convingă să le citești:
1.1 Tinerețe fără bătrînețe și viața fără de moarte
1.4 Prîslea cel voinic și merele de aur
2.1 Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
2.3 Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu
2.4 Zîna Zorilor de Ioan Slavici
2.5 Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici
FAQ - întrebări frecvente despre basme romanesti
1. Basmul popular
Basmul popular face parte din tradiția mai multor popoare, iar cel romanesc nu face excepție. Mai exact, basmele populare sunt povești și povestiri din folclor, cu trăsături comune, precum lupta dintre bine și rău, îmbinarea imaginarului cu realul sau personaje cu puteri supranaturale. În Romînia, unul dintre cei mai cunoscuți culegători de basme populare a fost Petre Ispirescu, cel care a repovestit o mulțime de basme care rămîn de actualitate și astăzi.
1.1 Tinerețe fără bătrînețe și viața fără de moarte
Tinerețe fără bătrînețe și viața fără de moarte este unul dintre cele mai populare basme culese de Petre Ispirescu. Acesta se deosebește de alte basme printr-un final unic, dar și prin temele sale, care depășesc temele clasice ale basmului și includ motive precum sensul vieții sau semnificația morții.
“A fost odată un împărat mare și o împărăteasă, amîndoi tineri și frumoși, și, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci și filosofi, ca să caute la stele și să le ghicească dacă or să facă copii; dar în zadar. În sfîrșit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimișilor că: cine are trebuință, să vie la dînsul. S-au sculat deci împăratul și împărăteasa și, luînd cu dînșii vro cîțiva boieri mari, ostași și slujitori, s-au dus la unchiaș acasă. Unchiașul, cum i-a văzut de departe, a ieșit să-i întîmpine și totodată le-a zis:
– Bine ați venit sănătoși; dar ce îmbli, împărate, să afli? Dorința ce ai o să-ți aducă întristare.
– Eu nu am venit să te întreb asta, zise împăratul, ci, dacă ai ceva leacuri care să ne facă să avem copii, să-mi dai.
– Am, răspunse unchiașul; dar numai un copil o să faceți. El o să fie Făt-Frumos și drăgăstos, și parte n-o să aveți de el. Luînd împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat și peste cîteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. Toată împărăția și toată curtea și toți slujitorii s-au veselit de această întîmplare.”
1.2 Greuceanu
Greuceanu este un alt basm popular de Petre Ispirescu, în care eroul principal dă numele povestirii. Acesta are puteri supranaturale și pornește într-o aventură plină de peripeții:
”Pe vremea aceea, se afla un viteaz pe nume Greuceanu. Auzind și el de făgăduința împărătească, ce se gîndi, ce se răzgîndi, că numai își luă inima în dinți, încumetîndu-se pe ajutorul lui Dumnezeu și pe voinicia să, și plecă și el la împăratul să se închine cu slujba. Pe drum se întîlni cu doi oameni pe cari slujitorii împărătești îi ducea la împăratul ca să-i taie, pentru că fugiseră de la o bătălie ce o avusese împăratul acesta cu niște gadine. Ei erau triști, bieții oameni, dară Greuceanu îi mîngîie cu niște vorbe așa de dulci, încît le mai veni nițică inimă, că era și meșter la cuvînt Greuceanu nostru.”
1.3 Aleodor Împărat
Aleodor Împărat spune povestea unui tînăr prinț ce devine împărat după moartea tatălui său și primește din partea acestuia un singur sfat: să nu calce pe moșia unui temut antierou:
“Băiatul de ce creștea, d-aia se făcea mai isteț și mai iscusit. Nu mai trecu mult și iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Cînd fu la ceasul morții, el luă copilul pe genunchi și-i zise:
– Dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă. Sunt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. Eu văz că tu ai să ajungi om mare. Și chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormînt de isprăvile tale. Asupra cîrmuirei împărăției n-am nimic să-ți zic, fiindcă tu, cu iscusința ta, știu că ai s-o duci bine. Un lucru numai am să-ți spui: Vezi tu muntele acela de colo, să nu te ducă păcatele să vînezi p-acolo, că este nevoie de cap. Acel munte este moșia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop: și cine calcă pe moșia lui, nu scapă nepedepsit.”
1.4 Prîslea cel voinic și merele de aur
Prîslea cel Voinic și Merele de aur este un basm popular ce nu numai că a cucerit inimile a milioane de romani, dar este și inclus în programa de limba și literatura romînă pentru învățămîntul primar si învățămîntul gimnazial. Povestea îl are ca personaj central pe Prîslea cel Voinic care pornește în aventura de a descoperi și demasca hoțul ce fura merele de aur din grădina să:
“– Tată, am crescut în palaturile tale, m-am plimbat prin astă grădină de atîtea ori și am văzut roade foarte frumoase în pomul din fundul grădinei, dar n-am putut gusta niciodată din ele; acum a dat în copt, dă-mi voie că nopțile astea să păzesc însumi, și mă prînz că voi pune mîna pe acel tîlhar care ne jefuiește.
– Dragul meu, zise tată-său, atîția oameni voinici au păzit și n-au făcut nici o ispravă. Doresc prea mult să văz la masa mea măcar un măr din acest pom care m-a ținut atîta sumă de bani și de aceea, iată, mă înduplec și te las ca să pîndești, măcar că nu-mi vine a crede că o să izbutești”
1.5 Sarea în bucate
Sarea în bucate este un basm popular special, avînd o morală deosebită ce ține de iubire și modul în care aceasta se exprimă. Personajele principale sunt un Împărat și cele 3 fete ale sale, care își exprima iubirea față de acesta:
“Și uitîndu-se și la fata cea mai mică, ce stă mai deoparte și cu sfială, o întreabă și pe dînsa:
-Cum mă iubești tu, fata mea?
-Ca sarea în bucate, tată! răspunse și ea cu fața senină, zîmbind cu dragoste firească și lăsîndu-și ochii în jos, de rușine că vorbi și ea. Ea se rușina, biet, văzînd că tată-său o băgase și pe ea în seamă, ca o mai mică ce era.
Cînd auziră surorile ei răspunsul ce dete ea tatălui lor, pufniră în rîs și-și întoarseră fețele de către dînsa”
2. Basmul cult
Basmul cult preia elementele de bază ale celui popular, însă are un autor cunoscut și implicit viziunea acestuia asupra temelor și motivelor. În literatura romînă au existat mai mulți autori cunoscuți de basme culte, printre care Ion Creanga, Harap-Alb sau Mihai Eminescu.
2.1 Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
Povestea lui Harap-Alb încă se studiază în școli și este unul dintre cele mai frumoase basme ale literaturii romîne. Povestea eroului principal este plină de încercări și povețe, iar pe lîngă confruntarea dintre bine și rău, elementul iubirii joacă și el un rol important:
“- Lucru negîndit, dragul tatei, să aud așa vorbe tocmai din gura ta, zise craiul. Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii, și din partea lor mi-am luat toată nădejdea. Doar tu să fii mai viteaz, dar parcă tot nu-mi vine a crede. Însă, dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc, dar mi-i nu cumva să te întîlnești cu scîrba în drum și să dai și tu cinstea pe rușine, c-apoi atunci curat îți spun că nu mai ai ce căuta la casa mea.
- Apoi dă, tată, omul e dator să se încerce. Am să pornesc și eu într-un noroc și cum a da Dumnezeu! Numai, te rog, dă-mi calul, armele și hainele cu care ai fost d-ta mire, ca să mă pot duce.”
2.2 Păcală de Ion Creangă
Păcală de Ion Creangă se deosebește de celelalte basme printr-o doză unică de umor împletită cu povețe interesante. Personajul Păcală continua să se remarce nu numai în literatură, la zeci de ani de la apariția sa în basmul lui Ion Creangă, atît în film, cît și în teatru:
“Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă! aista-i chiar Păcală.
– Dar cum te cheamă pe tine?
– Iacă! ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!
Negustorul începu a-și face cruce ca de naiba și iar îl întrebă:
– Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?
– Iaca așa: vino! u! mă! răspunse Păcală.”
2.3 Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu
Făt Frumos din Lacrimă este o creație a celui mai mare poet roman, Mihai Eminescu. Acesta îmbina elementele tradiționale ale basmului cu elementele definitorii în creația sa: iubirea, credința și curajul.
“Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegînde, icoana îmbrăcată în argint a Maicei durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră și o lacrimă curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Împărăteasa se ridică în toată măreața ei statură, atinse cu buza ei seacă lacrima cea rece și o supse în adîncul sufletului său. Din momentul acela ea purcese îngreunată. Trecu o lună, trecură două, trecură nouă, și împărăteasa făcu un ficior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunei. Împăratul surîse, soarele surîse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n-a fost noapte, ci numai senin și veselie; vinul curgea din butii sparte și chiotele despicau bolta cerului. Și-i puse mama numele Făt-Frumos din lacrimă.”
2.4 Zîna Zorilor de Ioan Slavici
Ioan Slavici este unul dintre cei mai mari autori din literatura romînă. Cunoscut pentru nuvela “Moara cu noroc”, dar și pentru romanul “Mara”, Slavici a publicat de-a lungul carierei sale numeroase cărți inspirate din folclor, printre care și basme.
Zîna Zorilor este o poveste fantastică despre magie și eroi, din care nu lipsesc elemente ale basmului popular precum împărații sau lupta dintre bine și rău:
“– Fătul meu, Petre! zise împăratul, acuma mai blînd și rîzînd cu amîndoi ochii. Eu văd că ție nu-ți iese grijă din cap; ți-oi spune dar treaba cu ochii mei. Vezi, ochiul acesta rîde de bucurie, cînd văd că am așa trei feciori ca voi; iar celălalt plînge pentru că mă tem că voi nu veți fi în stare să împărățiți în pace și să apărați țara de vecinii cei vicleni. Dacă-mi veți aduce însă apă de la fîntîna Zînei Zorilor, ca să mă spăl cu ea pe ochi, îmi vor rîde amîndoi ochii, căci voi ști că am feciori voinici, pe care mă pot răzema.”
2. 5 Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici
Doi feți cu stea în frunte este un alt basm scris de Ioan Slavici și nici din acesta nu lipsesc elementele fantastice, morala și tema iubirii:
“Tot voinici frumoși, crescuți în șeile cailor, dar cel mai frumos și pe cel mai înfocat armăsar era… cine altul putea să fie? Făt-Voinic, feciorul de împărat. Focul cailor se stîmpără în zărirea celor trei surori și călăreții deteră în pas mai încetișor, pînă ce, veniți și sosiți, se simțiră duși.
– Auzi tu, soră, grăi Ana către sora mijlocie, dacă m-ar lua pe mine, i-aș frămînta o pîine din care mîncînd s-ar simți ș-ar fi tot june și voinic, mai voinic decît toți voinicii din lume.
– Eu, zise Stana, dacă pe mine m-ar lua, i-aș toarce, țese și coase o cămașă pe care, îmbrăcînd-o, s-ar putea lupta cu zmeii, trecînd prin apă fără ca să se ude, trecînd prin foc fără ca să se ardă.
– Iară eu, grăi Lăptița, cea mai tînără soră, dacă i-aș fi soție, i-aș face doi feți-frumoși, gemeni cu părul de aur și cu stea în frunte, stea ca luceafărul din zori.”
Basmele rămîn creații de temelie în literatura romînă, fie că este vorba despre cele culte sau cele populare. Basmul popular este o creație din folclor, cu elemente fantastice, îmbinări intre real și imaginar, lupte între bine și rău, dar și cu simboluri ce țin de superstiții și magie. Basmul cult preia trăsături ale basmului popular, însă include și viziunea personală a autorului și o narațiune mai fluida.
FAQ - întrebări frecvente despre basme romanesti
- Ce basme a scris Mihai Eminescu?
Printre cele mai cunoscute basme scrise de Mihai Eminescu se număra “Fat Frumos din lacrima”, “Fata în grădina de aur”, “Călin Nebunul” sau “Frumoasa lumii”.
- Ce basme a scris Petre Ispirescu?
Petre Ispirescu a cules din folclor și mai apoi a adaptat și scris un număr foarte mare de basme printre care “Tinerețe fără bătrînețe și viața fără de moarte”, “Sarea în bucate”, “Aleodor Împărat” și “Prîslea cel voinic și merele de aur”.
- Ce este basmul cult?
Basmul cult preia elementele de bază ale celui popular, însă are un autor cunoscut și implicit viziunea acestuia asupra temelor și motivelor.
- Ce este basmul popular?
Basmul popular este o povestire din folclor, cu trăsături comune, precum lupta dintre bine și rău, îmbinarea imaginarului cu realul sau personaje cu puteri supranaturale.
- Cine a scris Harap Alb?
Ion Creanga este autorul basmului “Povestea lui Harap-Alb”.
- Ce basme a scris Ioan Slavici?
Printre cele mai cunoscute basme scrise de Ioan Slavici se număra “Zîna Zorilor”, “Stan Bolovan” și “Doi feti cu stea în frunte”.
- Cine a scris Prîslea cel Voinic și merele de aur?
“Prîslea cel Voinic și merele de aur” este scris de Petre Ispirescu, dar este un basm popular, pe care acesta l-a cules din folclor.