Un bildungsroman se referă la un tip de proză care are în centrul său dezvoltarea psihologică și morală sau formarea personajului din copilărie și pînă la maturitate. Însăși denumirea vine din limba germană și înseamnă „roman de formare”, iar astfel de romane sunt, de cele mai multe ori, exemple de proze care urmăresc devenirea sau dezvoltarea unui protagonist de-a lungul mai multor provocări sau experiențe profunde.
Unul dintre cele mai vechi și reprezentative exemple de bildungsroman îi aparține lui Johann Wolfgang von Goethe: „Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister” (1795-1796). Romanul urmărește călătoria de descoperire a sinelui pe care o face tînărul protagonist și, în paralel, cititorul este martorul și dezvoltării artistice a aceluiași personaj.
Un bildungsroman poate fi recunoscut după trei caracteristici principale care se regăsesc, de obicei, de-a lungul unei astfel de proze. În primul rînd, avem parte de dezvoltarea sau creșterea protagonistului ca parte centrală sau în prim-plan a romanului, alături de experiențele care îl formează, de provocările, conflictele sau obstacolele care șlefuiesc drumul de educare sau descoperire a personajului principal. Emoțiile și valorile sunt aici un element esențial, iar transformarea atinge în profunzime și aceste aspecte.
În al doilea rînd, un bildungsroman are în centrul său o călătorie de descoperire a sinelui sau de construire a identității, de consolidare a eului lăuntric, față în față cu dilemele morale pe care le va întîlni în drumul său.
Mai apoi, într-un bildungsroman întîlnim, de regulă, maniera în care individul se transformă în funcție de mediul în care se află, aspect care îi oferă cititorului prilejul de a reflecta asupra importanței experiențelor exterioare și a forței pe care o au asupra individului. Întrebările-cheie care se nasc de aici se referă la identitate, dezvoltarea individului în societate și, nu în ultimul rînd, înțelegerea propriei existențe sau, cel mult, explorarea acestei dileme.
În literatura universală, unele dintre cele mai recunoscute exemple de bildungsroman sunt:
„Să ucizi o pasăre cîntătoare” de Harper Lee – avem aici un personaj nevoit să înfrunte conflictele și tensiunea crescîndă din anii 1930 cu privire la rasism. Jean Louise „Scout” Finch va avea parte de o călătorie deloc ușoară, dar care îi va oferi cheia spre înțelepciunea care se ascunde dincolo de suferință și luptă.
„Marile speranțe” de Charles Dickens – unul dintre cele mai frumoase romane de acest fel îl are în centrul său pe Pip, băiatul orfan care va avea parte de un început în viață plin de greutăți presărat și cu iubire adevărată și schimbări neașteptate și profunde. Pip rămîne unul dintre personajele marcante din categoria protagoniștilor de bildungsroman.
"Jane Eyre" de Charlotte Brontë – avem și de data aceasta sub lupă viața unei orfane. Jane Eyre va avea de înfruntat nenumărate obstacole pe care viața i le scoate în cale, doar pentru a crește din ce în ce mai mult și pentru a ajunge să se cunoască și să își dea seama cît de puternică a ajuns în cele din urmă.
În literatura romînă, trei exemple de bildungsroman sunt următoarele:
„Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade – avem în față un adolescent miop, inteligent și curios, pus în fața unor provocări tipice vîrstei. Dezvoltarea emoțională și intelectuală sunt și aici puncte centrale, astfel că avem în față un renumit roman al formării.
"Enigma Otiliei" de George Călinescu – tînărul orfan Felix va cunoaște iubirea, dar și provocările care vin la pachet odată cu intrarea în înalta societate de la începutul secolului al XX-lea. Transformările sunt inevitabile, iar introspecția extinsă a personajului învăluie marca de bildungsroman și în acest caz.
„Baltagul” de Mihail Sadoveanu – un alt exemplu de bildungsroman îl reprezintă această proză în care Vitoria Lipan pornește în propria sa călătorie nu doar pentru a-și găsi soțul dispărut, pe Nechifor Lipan, ci pentru a-și dovedi tăria fără margini în fața provocărilor pe care le va avea de înfruntat.
Categoria de bildungsroman s-a răspîndit cu repeziciune și a devenit una dintre cele mai cunoscute forme literare din ziua de azi, consecință directă a modului în care societatea a pus în centrul său nevoia de explorare a sinelui, necesitatea înțelegerii propriei existențe, aplecarea asupra unor dileme cu privire la valori, morală, transformarea individului în raport cu experiențele și mediul înconjurător.
De la o țară la altă și de la un autor la altul, astfel de tipuri de proză s-au transformat și au căpătat noi valențe, fiind adeseori împletite cu un realism magic sau cu o aplecare filozofică asupra punctelor centrale din bildungsroman. De multe ori, transformările pornesc din puncte originale, din medii sau din motive care fac ca acest tip de roman să ofere un infinit de posibilități, atît în ceea ce privește protagoniștii, cît și în ceea ce privește experiențele și provocările prin care trec. Cu toate acestea, explorarea și formarea sunt elemente-cheie universale, iar acest limbaj al căutării este unul care nu mai are nevoie de nicio traducere.