An de an, unui autor din orice țară îi este acordat Premiul Nobel pentru Literatură pentru întreaga operă. Academia Suedeză ia decizia finală, alegînd un singur cîștigător de pe lista scurtă cu cincizeci de candidați (se trimit anual mii de propuneri). Totodată, nominalizările anuale stîrnesc adesea controverse, deoarece scriitori mai cunoscuți pierd în fața unor scriitori mai puțin vizibili în literatura universală.
Procesul de selecție se derulează pe parcursul mai multor luni de zile, deoarece pînă la 1februarie sunt admise cele cincizeci de propuneri din cele cîteva mii trimise inițial. Ulterior, pînă în luna aprilie, rămîn doar douăzeci de candidați pe listă, urmînd ca în perioada verii să rămînă doar cinci potențiali cîștigători pe listă. Anunțul final se face în luna octombrie, după ce cîștigătorul primește mai mult de jumătate din numărul de voturi.
Vă invităm să descoperiți mai jos trei dintre cei mai apreciați și cunoscuți scriitori cărora le-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură, alături de unele dintre cele mai apreciate opere, traduse și citite în întreaga lume:
1.William Golding – „Împăratul muștelor”
Sir William Gerald Golding este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori și i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură în 1983. Printre temele sale majore se numără pierderea inocenței, răul înnăscut, pericolele spiritului de turmă, viitorul umanității. Romanul „Împăratul muștelor” rămîne și în prezent un titlu valoros care nu a făcut decît să demonstreze forța care stă în spatele unei opere nepieritoare și care trece testul timpului cu desăvîrșire. În 1963 cartea a fost ecranizată în regia lui Peter Brook.
Romanul include toate marile sale teme și e un exemplu remarcabil de literatură care ajunge, an după an, la noi și noi cititori. Mai mulți copii reușesc, miraculos, să scape cu viață după ce se prăbușește avionul în care se aflau. Se găsesc acum pe o insulă necunoscută în mijlocul Pacificului, singuri, fără niciun adult care să le impună reguli. Așa că misiunea cea mai grea e să se organizeze de unii singuri. Se stabilește imediat o ierarhie și legile nescrise își vor spune în cele din urmă cuvîntul. Pe cît de tulburător, pe atît de remarcabil, „Împăratul muștelor” vine cu o lecție esențială despre importanța educației și, la polul opus, despre criza morală care se ivește imediat acolo unde tronează doar legea junglei.
2.Herman Hesse – „Narcis și Gură-de-Aur”
Hermann Karl Hesse (cu pseudonimul Emil Sinclair) a fost un scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1946. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără „Lupul de stepă”, „Jocul cu mărgele de sticlă” și „Narcis și Gură-de-Aur”.
În „Narcis și Gură-de-Aur” avem doi protagoniști cu două destine diferite, dar pline de învățăminte. În inima unei școli monahale, îi avem pe tînărul dascăl Narcis și pe învățăcelul Gură-de-Aur. Chiar dacă la început se naște o strînsă prietenie între cei doi, soarta are alte planuri care fac ca drumurile lor să o ia în direcții diferite în cele din urmă.
Două forțe contradictorii duc lupte grele în conștiința lui Gură-de-Aur: pe de o parte, admirația pînă la cer față de Narcis, dorința sa nestăvilită de a fi apreciat de acesta și, pe de alta, o răutate care îl ia în stăpînire, o obrăznicie fără margini, dovezi ale dorințelor neîndeplinite. Chiar dacă din pribegia sa lipsită de profunzime va fi salvat de Narcis (Abatele Ioan), în cele din urmă sfîrșitul îl va ajunge din urmă pe cel care fusese cîndva elevul lui Narcis. Profunzimile acestei lecturi se dezvăluie, pagină cu pagină, sub ochii cititorilor curioși.
3. J.M. Coetzee – „Dezonoare”
John Maxwell Coetzee este un romancier sud-african, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2003. Pentru romanul „Dezonoare” a primit, în 1999, Booker Prize, fiind ecranizat în 2008 și fiind considerat unul dintre cele mai bune romane scrise în ultimul sfert de veac.
Protagonistul e profesorul David Lurie care își zdrobește singur cariera și pierde slujba de la Universitatea din Cape Town după o aventură cu o studentă. Deși i se oferă alternativa de a-și cere scuze public pentru a-și păstra astfel locul de muncă, David refuză și se retrage la ferma fiicei sale, Lucy, acolo unde, speră el, va scrie în tihnă. Doar că aici nu va găsi liniștea la care visează, ci o dramă în adevăratul sens al cuvîntului după ce și el și fiica lui vor fi atacați de trei tineri din zonă. Acesta e momentul în care David Lurie se frînge, atunci cînd nu își poate proteja fiica, atunci cînd umilința și dezonoarea își fac loc în conștiința sa. Însă povestea nu se oprește aici, iar romanul este unul care merită citit, fără îndoială.
Lectură plăcută!