An de an, sondajele oficiale arată că, prin comparație cu alte țări europene, nu ne situăm tocmai onorabil pe listele care vizează numărul de cărți citite în 365 de zile. Nici la achiziția de cărți nu stăm bine, fie că alegem să ne îndreptăm atenția către o librărie online, fie că alegem librăriile fizice, bibliotecile de județ sau anticariatele.
Cititul nu ar trebui să fie o cursă. Nu ar trebui să ne întrecem în cine și-a cumpărat cele mai multe cărți într-o lună sau cine a reușit să aibă tot raftul de colecție scos de vreun ziar autohton. Altminteri, se poate dovedi destul de costisitor să încercăm constant să punem mîna pe cele mai noi titluri și riscăm să abandonăm aventura înainte de a începe cu adevărat. Dorința de a citi nu ar trebui să fie condiționată de costuri, iar cititorul sincer față de el însuși va recunoaște că există alternativele enumerate mai sus, de la cea a bibliotecilor de unde putem împrumuta cărți gratis pînă la anticariatele în care prețurile sunt modice de cele mai multe ori, mai ales în cazul titlurilor din literatura clasică, splendidă și nepieritoare.
Dacă vă doriți să accelerați progresul în privința cititului, iată doar cîteva sfaturi care vă pot ajuta să cuceriți turnul de cărți de pe noptieră.
1. Creați mediul perfect pentru a citi
Nu întotdeauna putem citi orice și oriunde. Dacă știți că tramvaiul nu e locul ideal de lectură pentru dumneavoastră, transformați un colț al unei camere în mica zonă de lectură, avînd acolo un fotoliu, o lampă, cărțile și ceașca de ceai sau de cafea. Adăugați și o pătură în anotimpul rece sau dacă sunteți mai friguroși din fire și, iată, aveți cadrul perfect pentru lectură. Toate acele cărți aduse laolaltă vă vor crește apetitul pentru lectură ca atunci cînd ne plimbăm printr-o librărie și ne dorim să plecăm cu toate cărțile acasă pentru a le citi din scoarță-n scoarță.
2. Stabiliți anumite perioade de timp pentru lectură.
Poate că jobul, orele de curs sau viața de zi cu zi nu ne lasă prea mult timp liber pentru lectură. Dar merită să privim cu obiectivitate programul zilnic pentru a vedea în ce moment al zilei am putea rezerva măcar o jumătate de oră pentru lectură. E dimineața, înainte ca toți ai casei să se trezească? E seara, imediat ce au adormit copiii și în casă e din nou liniște? E la locul de muncă în pauza pe care nu v-o luați niciodată cu adevărat?
3. Înscrieți-vă la un club de lectură.
În primul rînd, beneficiile participării la un club de lectură sunt nenumărate și influențează calitatea vieții prin faptul că veți face parte dintr-un grup cu pasiuni comune. Este foarte posibil să vă faceți noi prieteni datorită clubului de lectură. Dar cert e că veți citi măcar o nouă carte pe lună pentru a ține pasul cu toți ceilalți și pentru a o putea dezbate la următoarea ediție a clubului.
4. Creați propriul sistem de recompense pentru fiecare titlu citit sau pentru un anumit număr de pagini.
În această privință, regulile vă aparțin. Poate că vreți să vă recompensați cu prăjitura preferată, cu un bilet la film, cu o ieșire cu un prieten drag, cu o nouă carte mult rîvnită sau cu orice altceva poate funcționa pe post de recompensă. Cert e că e o măsură care funcționează pentru mulți dintre noi și care merită încercată.
5. Inventați propriul maraton de lectură.
Cîte cărți vreți să citiți săptămîna aceasta? Dar luna următoare? Și cum ar fi să vă întreceți propriile scoruri? Cînd vine vorba de propriul maraton de lectură, aveți posibilitatea de a vă autodepăși și de a parcurge în sfîrșit acele titluri care stau pe raft de mult prea multă vreme.
6. Lăsați deoparte o carte care nu vă place sub nicio formă.
Nu, nu se uită nimeni la noi pe furiș să vadă dacă am aruncat cartea pe covor sau nu. Știm, există și acei oameni care ne fac cadou o carte doar pentru că le-a plăcut mult, dar care nouă nu ni se potrivește și ne dorim să o citim pentru ei. Dar dacă nu e deloc pe gustul nostru sau dacă subiectul nu ne interesează, poate că cel mai bine ar fi să ne ocupăm timpul citind ce ne place, alegînd să le spunem adevărul și celor care ne-au dăruit cartea.
7. Citiți și cărți în format digital.
Nu vă temeți de e-book-uri și nu le desconsiderați doar pentru că nu ne oferă plăcerea de a foșni paginile. O carte bună rămîne o carte bună și în format e-book, mai ales atunci cînd plecăm în concediu sau locuim o perioadă mai mare de timp într-o altă țară și nu vrem să închiriem un avion privat pentru a lua cu noi înapoi toate cărțile citite cît am fost plecați.
8. Reduceți timpul petrecut în social media.
Fascinant, plin de lucruri noi secundă de secundă, acest mediu va avea întotdeauna părțile lui bune, dar și mai puțin bune. Un lucru e cert: se dovedește un mare consumator de timp, un fel de hoț de timp din cartea lui Michael Ende, “Momo”. Tocmai de aceea, devenind conștienți de cum ne-am putea petrece timpul mai util, am găsi o fereastră pentru lectură și în locul unei astfel de perioade în care uităm cu totul de noi în vastul ocean al social media.
9. Abonați-vă la noutățile editoriale pentru a vă păstra pofta de lecturi noi.
Un newsletter cu bunătățile editoriale proaspăt sosite de la tipografie reprezintă, pentru cei mai mulți cititori, echivalentul momentului în care se pot arunca sub brad pentru a desface cadourile de Crăciun. Cartea mult așteptată a apărut! Volumul al doilea din seria autorului preferat a sosit în librării! Reeditarea cărții preferate a venit cu o copertă fantastică! Iată doar cîteva dintre surprizele pe care un newsletter al editurii ni le poate aduce. Să mai spunem și de reducerile semnificative de care aflăm cînd ne abonăm la orice librărie online?
10. Stabiliți un obiectiv anual prin platforme precum Goodreads.
Oricît ar fi de distractiv să ne organizăm propriul maraton de lectură, puțină competiție nu strică, astfel că pe unele platforme dedicate cărților putem fixa obiective de lectură pentru anul în curs, avînd posibilitatea de a vedea ce ținte și-au stabilit ceilalți prieteni din lista noastră, ce cărți au citit pînă la acest moment și cum le-au evaluat.
Indiferent de tehnicile pe care alegem să le punem în practică, important e să ne reamintim că cititul nu e un lux, ci un obicei sănătos care ne transformă viețile mult mai mult decît ne-am imagina, ajutîndu-ne să ne înțelegem mai bine sau să îi înțelegem mai bine pe ceilalți chiar și cînd ei nu se cunosc îndeajuns de bine. Lecturile ne transformă din interior, iar cele mai multe recompense se reflectă în exterior, zugrăvindu-ne viața în nuanțe din ce în ce mai frumoase.
Acum sa trecem la lectura, poti incepe cu TOP 100 de carti cu reducere disponibile pe Librarul.