Emotiile distructive de Daniel GolemanCum le putem depasi? Dialog stiintific cu Dalai LamaUna dintre cele mai captivante și mai interesante relatări ale unei ședinte de brainstorming în interes public de la dialogurile socratice încoace.
Care sunt cauzele emoțiilor distructive, ce anume le favorizează apariția, punându-ne în pericol echilibrul interior? Care a fost rolul lor în evoluția umanității? Cum se manifestă ele în viața cotidiană și ce consecințe au, mai ales pe termen lung? În ce măsură contribuie cultura și civilizația la declanșarea lor? Avem oare puterea să le învingem, să devenim mai încrezători în viitor și mai înțelegători față de semeni?
Vei găsi răspunsuri la aceste întrebări în cartea de față, în paginile căreia autorul redă discuțiile purtate, în cadrul unui seminar de cinci zile, între Dalai Lama și un mic grup de psihologi, neurologi și filozofi. Demersul lor a avut scopul de a afla dacă știința și filozofia pot colabora pentru a identifica, a controla și a preveni emoțiile și atitudinile distructive ‒ așa cum sunt ura, mânia, gelozia, ostilitatea, disprețul, trufia, amăgirea și altele asemenea. Iar concluzia lor este una optimistă: nu doar că echilibrul emoțional este la îndemâna oricui, dar cultivarea lui garantează siguranța și binele întregii omeniri.
DANIEL GOLEMAN, autor al bestsellerului mondial Inteligența emoțională (Curtea Veche Publishing, 2018, ediția a IV-a), este psiholog, jurnalist și cercetător în psihologie clinică și științe comportamentale, domenii în care a obținut doctoratul la Harvard. A primit premiul Career Achievement (pentru întreaga activitate) din partea American Psychological Association și a colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care: The New York Times, People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publishers Weekly, The American Journal of Psychotherapy.
Vezi mai mult
Informatii conformitate produs