Centrul vietii, Cum ne găsim sensul într-o lume care ne împrăștie

„Conflictele, crizele economice, nedreptatea, catastrofele, presiunea rețelelor sociale și apariția inteligenței artificiale pot crea impresia că lumea își pierde temeliile. În fața lor, întrebarea credinței devine inevitabilă: cum mai poate omul să creadă atunci când realitatea pare să contrazică bunătatea și purtarea de grijă ale lui Dumnezeu?” – Părintele Cristian Galeriu O carte a timpurilor noastre, pentru omul risipit între griji și ecrane, care tânjește să-și adune din nou inima în jurul lui Dumnezeu. Trăim conectați permanent și suntem tot mai singuri. Avem de toate, dar inima rămâne flămândă. Alergăm după încă ceva, mai nou și mai bun, și uităm să ne mai întrebăm încotro. Părintele Cristian Galeriu ne oprește din această goană și, cu înțelepciunea moștenită de la bunicul său, părintele Constantin Galeriu, ne arată drumul înapoi spre o viață cu sens. Cartea de față te ajută să deosebești grija de îngrijorare, să te rogi simplu și să ierți din inimă, dar și să descoperi cum se trăiește credința acasă, cum se trece prin încercări cu inima întreagă și cum iubirea merge mai departe chiar și dincolo de moarte. La final, îți lasă în suflet nădejdea, forma creștină a curajului, și liniștea de a ști că Dumnezeu îți poartă de grijă. „Pe Părintele Galeriu l-am ascultat când aveam vreo 14 ani, la o conferință în Timișoara, și nu am văzut un om, am văzut un sfânt cu o inteligență ascuțită. M-au marcat imaginea lui, cuvântul lui și privirea care îmbrățișa toată sala. Mă bucur că nepotul Părintelui Galeriu, Părintele Cristian Galeriue un om cu har și cu așa o iubire de oameni.” – Corina „Raiul îl găsim și în darul pe care îl primim de la celălalt. Zidește în ambele sensuri: și pe cel ce oferă, și pe cel ce primește. Mulțumesc pentru învățături, Părinte Cristian Galeriu.” – Maria „Parcă sunt transmise din veșnicie aceste vorbe ziditoare! Ajung drept la inimă și o întorc spre Cer. Domnul să vă dea sănătate și ani mulți, ca să ne mai dăruiți asemenea cuvinte!” - Irina