Rar ne este dat, ca într-o carte pentru copii, să descoperim cu atîta plăcere și bucurie de cititor adult un univers din inima Vienei, încărcat de savoarea caldă a brioșelor, a ștrudelelor cu mere, a torturilor de ciocolată cu trei etaje, a mousse-ului de ciocolată și a gogoșilor cu vanilie. Dincolo de asta, pitorescul, în Steaua din Kazan, de Evva Ibbotson, este la el acasă. Fie că peisajele sunt din inima Alpilor sau din jurul unor domenii aristocratice, fie că sunt scene desprinse din agitația capitalei Austriei, dragostea pentru frumos și natură a autoarei se revarsă într-o manieră atent exersată, cu un talent remarcabil.
Eva Maria Charlotte Michelle Ibbotson s-a născut la Viena în 1925, însă a plecat să locuiască împreună cu mama sa în Anglia în 1934 după ce naziștii se instalaseră la putere și deja îi încheiaseră astfel cariera de succes a mamei sale, Anna Wilhelmine Gmeyner, romancieră și scenaristă cunoscută care lucrase inclusiv cu Bertolt Brecht.
Și-a scris cărțile în timp ce își creștea cei patru copii, iar premiile numeroase (Medalia de Aur Nestlé și Guardian childrens fiction prize fiind doar unele dintre cele mai importante) nu au întîrziat să apară. Cu studii la Cambridge și, ulterior, în educație, Eva Ibbotson hotărăște să se dedice în întregime scrisului. A scris peste 13 cărți pentru copii, traduse în întreaga lume, și a creat nenumărate lumi pline de magie, personaje fermecătoare, umor, sensibilitate, locuri misterioase și aparte care amintesc în egală măsură de cele descrise de J. K. Rowling și de Charles Dickens.
În Steaua din Kazan, acțiunea are în centrul său povestea unei micuțe orfane care crește în Viena înconjurată de dragostea celor două servitoare care o găsiseră la doar cîteva zile de la naștere, în timpul unei excursii la poalele Alpilor. Casa în care crește Annika aparține celor trei frați profesori: Emil, Julius și Gertrude. Cei trei ajung să o îndrăgească nespus pe fetiță și să contribuie la educația ei, ajungînd să lupte cu orice preț, la un moment dat, pentru a o salva pe Annika din mîinile unor impostori.
Firea sa prietenoasă și veselă o înconjoară de prieteni, fiind îndrăgită chiar și de strămătușa vecinilor săi, soții Egghart. Această bătrînă de 94 de ani, cîndva o dansatoare cunoscută supranumită La Rondine, îi lasă moștenire cufărul ei cu vechituri și… surpriză! niște bijuterii veritabile extrem de valoroase de care Annika nu va avea multă vreme habar.
În fiecare seară, cînd merge la culcare, Annika visează cu ochii deschiși la clipa în care mama ei o va regăsi. În una din zile, visul ei devine realitate (“nu e nimic mai uluitor ca un vis de-al tău să devină realitate”) și o doamnă elegantă anunță că e mama ei o ia cu ea în Germania, pe domeniul Spittal, guvernată de o locuință somptuoasă, dar rece și sărăcită de orice fel de căldură, la polul opus de mult îndrăgitul oraș în care crescuse: “Chiar și acum părea a fi o casă destinată asediilor și războaielor, cu șanțurile ce-o înconjurau și cu lacul acela mare, ce se întindea în față și făcea imposibilă apropierea dinspre nord”.
La Spittal, Annika îi va cunoaște însă pe Zed și calul Rocco, acesta fiind și începutul unei frumoase prietenii. Multe dintre peripețiile Annikăi încep din momentul în care găsește o fotografie cu La Rondine, fotografie care se aflase în cufărul despre care mama Annikăi spusese că nu știe nimic. Întreaga sa familie adoptivă din Viena încearcă să pună lucrurile cap la cap și să descopere adevărul. Pauline și Stefan, prietenii săi vienezi, sunt la fel de hotărîți să o salveze pe Annika din ceea ce se dovedește un plan meschin al von Tannengerilor (presupusa mama și presupusul unchi ai Annikăi).
În cartea scrisă de Eva Ibbotson, amintirile se construiesc la tot pasul, cititorul tînăr descoperă aici plăcerea adevărată și deplină a lecturii, cea care oferă, în fiecare propoziție și frază, o încîntare a simțurilor. Sunt fermecătoare momentele în care Annika încălzește cu spiritul său încăperile reci din noua sa casă (“Era ciudat ca oamenii să-și închipuie că ea ar fi dorit să intre pe ușa din față în loc să treacă prin bucătăria frumoasă, caldă și prietenoasă a oricărei case pe care o vizita”), cînd își redescoperă pasiunea pentru pregătit unele dintre cele mai savuroase mîncăruri chiar și cînd nu are prea multe ingrediente la dispoziție.
Sunt secvențe prețioase capitolele în care prietenii ei din Viena, Zed, Sigrid și Ellie, alături de cei trei profesori, pun la cale un plan pentru a-i veni în ajutor. La fel sun și fragmentele despre rutina de zi cu zi a Annikăi, căci știa să aleagă cele mai frumoase flori și cele mai bune legume, știa să surîdă tot timpul și să se bucure de fiecare nouă dimineață, indiferent de treburile pe care le avea de îndeplinit în acea zi.
Eva Ibbotson știe că dragostea poate înlocui totul, iar personajele sale au adesea trăsături care o ajută să pună în scenă asfel de povești cu morală de neuitat. Annikăi îi dăruiește un spirit plin, sănătos, încărcat cu darurile copilăriei care îi va inspira atît pe cei mici, cît și pe cei mari și care vor învăța o lecție esențială: bogățiile materiale nu au nicio valoare, iar fericirea adevărată se găsește acolo unde se află dragostea sinceră a celorlalți