A venit primăvara. Reînvie natura, bucuria de trăi, dar, de ce nu, și de a citi. Stăm mai mult prin casă, nu-i bai, nu e chiar necesar să ne plimbărim toată ziulica după varia cumpărături. De la Ștevie la urzici, de la fructele de mare mult apreciate și de mîncătorii de mititei, la somon fumee și caviarul atît de apreciate și de urmașii celor care mai ieri strigau disperați, Nou vrem pămînt! ( Coșbuc este un mare intelectual romîn care merită redescoperit și apreciat la adevărata sa valoare, nu numai pentru poezia La oglindă). Se apropie și Paștele Ortodox, după ce cel catolic și Pesah-ul evreiesc au și fost sărbătorite de credincioșii din Romînia în condițiile impuse de restricțiile oficiale.
E bine și acasă, stăm și citim. O carte care ne poate lăsa cu gura căscată tocmai în acest început de primăvară - cînd în Japonia înfloresc faimoșii cireși și toată lumea face poze și se bucură din plin de frumusețea florilor - ne este oferită de un jurnalist britanic, Mark Felton. L-am văzut recent într-o emisiune de pe canalul Viasat History.
Este un jurnalist de televiziune și istoric specializat pe pe al Doilea Război Mondial, cu lungi stadii de activitate în China și Asia de Sud-Est, care l-au făcut să scrie peste 20 de lucrări ce au devoalat lucruri nu prea vesele. Și în general puțin cunoscute de opinia publică din afara Asiei. Dacă știm azi că japonezii sunt germanii Asiei și coreenii ar fi italienii acestei lumi atît de depărtate de noi, despre ce a putut face militarismul nipon în cei 15 ani cînd au dominat Asia în secolul trecut știm prea puțin. Aflăm acum. Și ne îngrozim. Cum acești rafinați oameni care ne învață ikebana și principiile zen să fi fost în stare de atîtea orori? Tocmai cei care ne îndeamnă la meditație și liniște sufletească pentru a profita de valorile vieții au produs atîtea orori și crime? Cartea pe care am citit-o cu interes dar care mi-a produs și un nod în gît se numește “Kempeitai. Gestapoul japonez.
Crimă, masacru și tortură în Asia în timpul celui de al Doilea Război Mondial” Editura Meteor Publishing, traducerea din limba engleză de Dan Criste. Este vorba de o activitatea unei organizații, poliția militară a Japoniei numită Kempeitai, adică Corpul Soldaților Legii. Autorul a scotocit prin arhive chineze, australiene, neozeelandeze și britanice pentru a contura un adevăr greu de suportat. Și de a scoate la iveală crimele produse de membri unei organizații pe cît de brutale , pe atît de corupte. Au fost torturați și uciși în condiții greu imaginabile sute de mii de prizonieri aliați. Sute de mii de femei din țările ocupate au devenit sclave sexuale, așa numite – ce sinistru sună!- femei de reconfortare.
Ca organ al terorii membri Kempeitai au comis atrocități, măcelărit nevinovați și pe fronturile de luptă din Asia au luptat sub deviza Nu lăsați supraviețuitori. Mark Felton narează calm și la rece aceste istorii în toate detaliile grozăviilor lor. De ce, la urma urmelor? Pentru că a e bine să știm de aceste crime pe care umanitatea lea produs. Ca să nu se mai repete. Ca să profităm de sakura - sărbătoarea înfloririi cireșilor din Japonia, care durează trei luni, pentru că de-a lungul a trei mii de kilometri cît se întinde arhipelagul nipon, trecem de la un registru climatic la altul, din aprilie pînă în iunie, din sud, în Kyushiu și pînă în nord, în Hokkaido, unde cireșii înfloresc ultimii - și de minunile pe care civilizația și cultura japoneză ni le pune azi la îndemînă. Acolo unde cetățile dorm liniștite, nu știm bine dacă în străfunduri nu vegetează bacilul ciumei. Și nici cînd el poate izbucni la suprafață, cum ne avertiza Camus în finalul faimosului său roman. Și, schimbînd, ce-ar fi de schimbat, trăim noi azi, terorizați de un virus fără chip și voce. Lectura rămîne un bun remediu de a ne păstra încrederea și speranța în bine și frumos. Nici un fel de Kempeitai, oricît de odios ar fi - și a fost cu supra de măsură!- nu ne poate opri să ne bucurăm de fiecare zi. Am spus ceva rău?