Nu e greșit să spunem că autorii unora dintre cele mai cunoscute povești pentru copii, Frații Grimm (Jacob și Wilhelm), au schimbat radical canonul literaturii pentru copii, influența scrierilor lor fiind una covîrșitoare.
De la o lume a magiei feerice și a unor povețe adesea extrase din fabule, se pătrunde, odată cu poveștile Fraților Grimm, la un univers în care personaje înspăimîntătoare își fac loc, planuri malefice se țes pe negîndite, vrăjile și blestemele sunt, adesea, punctul de pornire.
Chipul acestor povești care au devenit cunoscute în lumea întreagă au avut, de fapt, la bază, poveștile culese din folclor de cei doi frați care le publicau ca atare, nefiind în primă instanță rescrise pentru cei mici. Filologi și cercetători în domeniul culturii, cei doi frați au pus umărul semnificativ la succesul răsunător pe care l-au avut poveștile care azi au avut deja ecranizări peste ecranizări, ediții peste ediții, traduceri peste traduceri. Cenușăreasa, Hansel și Gretel, Scufița Roșie, Rapunzel, Frumoasa din Pădurea Adormită și Albă-ca-Zăpada sunt cele mai cunoscute exemple. Primul lor volum de povestiri din folclor a fost publicat în 1812.
O mare influență asupra transformării și rescrierii acestor povești a avut-o apariția romantismului în secolul al XIX-lea, fapt care a dus la o creștere a interesului pentru aceste povești.
Astfel, cei doi frați și-au accelerat eforturile în acest domeniu și au publicat din ce în ce mai multe povești culese din folclor, avînd în minte, de data aceasta, un public sigur și numeros. Multe dintre elementele inițiale au fost rescrise sau eliminate de către cei doi frați tocmai pentru a le face mai potrivite pentru copii. În secolul XX, unele case mari de producție au reușit să aibă succes folosind pentru ecranizările renumite tocmai poveștile Fraților Grimm. Pînă în prezent, acestea se bucură, de fiecare dată, de un succes uriaș, devenind personaje simbol, transpuse în produse diverse, precum haine, jucării, jocuri sau parcuri de distracție tematice.
Odată cu trecerea timpului, aceste povești sufereau modificări, fiind eliminate alte și alte elemente considerate mult prea înspăimîntătoare, violente și nepotrivite pentru literatura dedicată copiilor. Avînd ca argument faptul că cei mici ar trebui protejați de scenele violente sau de anumite acțiuni povestite în cărți, unii pedagogi au insistat pe rescrierea poveștilor Fraților Grimm, pe reformulări și reinterpretări. În plus, aceștia consideră că adecvate sunt doar poveștile cu final fericit, mai ales cînd vorbim de cărțile pentru copii. Într-adevăr, la început, nu toate povestirile culese de cei doi autori aveau personaje care scăpau cu bine din încurcăturile în care se trezeau. Și, trebuie să recunoaștem, finalurile fericite au atîrnat destul de mult în balanța succesului.
La polul opus, există și pedagogi și psihologi care consideră că astfel de povești nu au niciun fel de efect negativ asupra copiilor, considerînd că aceștia pot discerne între bine și rău, ficțiune și realitate și că, dacă nu sunt încă la acea vîrstă, aceste noțiuni le sunt explicate, iar poveștile de acest fel sunt tocmai un material de lucru excelent. Chiar dacă cei mici știu că e doar o poveste, magia basmului se păstrează, iar imaginația lor e formată, dezvoltată și conturată tocmai de o varietate a basmelor, a personajelor, a firelor narative.
Mai mult de atît, trebuie remarcat faptul că poveștile care i-au încîntat pe copii au trecut singure testul timpului, fără să aibă nevoie de filtre noi care să decidă ce merită sau nu să reziste încă un secol de acum înainte. Astfel de povești păstrează literatura vie, bogată, o țin aproape de cititorii mici și cei tineri, fac ca poveștile să palpite nestingherite, hrănite de o energie care nu poate fi cenzurată, reîntoarsă din drumul său firesc.
Fără îndoială, literatura pentru copii are nevoie să respecte anumite reguli, dar cum ar arăta povestea Scufița Roșie dacă ar asculta de la bun început de sfatul mamei sale și nu s-ar abate de la drum? Dacă ar merge drept la casa bunicii, i-ar lăsa coșul cu merinde și s-ar întoarce pe același drum înapoi acasă? Sarea și piperul ar lipsi, aventura nu și-ar mai găsi locul, primejdia nu și-ar face simțită prezența și, mai ales, morala și lecția nu ar mai avea cum să existe. În plus, chiar și atunci cînd respectăm regulile, nu suntem întotdeauna feriți de pericol, iar discuțiile care pornesc de la o astfel de poveste sunt tocmai valorile care ajută la educarea celor mici care trebuie să învețe să facă diferența între bine și rău, între fantezie și realitate, între acțiuni și consecințe.
Să luăm, de exemplu, Hansel și Gretel. E clar că vrăjitoarea care mănîncă bieți copilași atrași de căsuța ei de turtă dulce e o ființă îngrozitoare. Dar astfel de personaje dau și savoare poveștilor, înspăimîntă și cuceresc. E valabil, desigur, și pentru cruda mamă vitregă a Albei-ca-Zăpada, hotărîtă să primească de la vînător inima acesteia. Dar așa învață copiii despre cruzime, despre cum acela e un gest violent care nu trebuie săvîrșit. Dacă le citim povestea la vîrsta adecvată, vom avea un punct de pornire potrivit tocmai pentru a discuta, educa, dezbate, pentru a le răspunde întrebărilor firești, pentru a le arăta lumea cu bune și cu rele (din nou, totul în conformitate și împachetat ținînd cont de vîrstă), pentru a consolida valori, pentru a crește cititori și viitori adulți remarcabili.
Literatura Fraților Grimm s-a construit astfel pe două paliere: cea șlefuită în timp, rescrisă la început chiar de ei, și cea care s-a încăpățînat să păstreze tocmai elementele care erau diferite și care dădeau savoare poveștii savoare. Cei doi frați au fost modelul ulterior pentru nenumărați alți scriitori care au îndrăznit să introducă în poveștile lor personaje malefice, complexe și, în egală măsură, fascinante. Pentru că în povestirile culese inițial din folclor nu lipsea nici bogăția detaliilor, fiecare generație de povestitori adăugînd, după bunul plac, tocmai acele elemente care fac din vrăjitoarea din pădure un personaj nu doar malefic, ci și unul excentric, cu planuri elaborate cum au cele mai multe personaje negative (mama cea vitregă din Albă-ca-Zăpada, surorile cele rele din Cenușăreasa, lupul din Scufița Roșie ș.a.m.d.).
De foarte multe ori, poveștile pentru copii, scrise și rescrise de Frații Grimm, au în centrul lor copii sărmani care trăiesc în condiții grele sau sunt asupriți de unul dintre părinți. De fiecare dată, finalul fericit le arată că în viață găsesc și sprijin din partea altor oameni, făcîndu-și prieteni noi și reușind, în cele din urmă, să-și găsească propriul drum. Indiferent de mesaj, de personaje, de firul narativ, poveștile Fraților Grimm au schimbat profund și pentru totdeauna literatura pentru copii, reușind să îi ofere ingrediente îndrăznețe și excentrice, fie prin suspans, fie prin bogăția și complexitatea unor personaje care, iată, fie negative sau pozitive, au rămas alături de noi pînă în ziua de azi, ne-au fermecat copilăria și își exercită magia și asupra copiilor noștri.