Viata Maicii Domnului - Povestita de Parintele Necula
Descriere
Viata Maicii Domnului - Povestita de Parintele Necula de Parintele Necula
Povestea fecioarei aleasă să ducă în brațe lumina și întunericul lumii!
Povestea Maicii Domnului este o comoară a credinței și iubirii, familiară celor din toate colțurile lumii. Maria, o tânără simplă, a primit o veste divină de la îngerul Gabriel, anunțând că ea va aduce pe lume Fiul lui Dumnezeu. Cu credință și curaj, Maria a acceptat această misiune divină.
Însă viața Maicii noastre a fost mult mai complexă decât am putea crede. Cine a fost Ea înainte de a fi aleasă drept Maica Domnului? Care a fost viața Ei după ce Mântuitorul a Înviat și s-a ridicat la ceruri? Care sunt principalele evenimente din viața Sa?
Prin harul său literar, Părintele Necula reușește să contureze, pe înțelesul copiilor, cele mai relevante fapte din viața Fecioarei Maria, evidențiind nu doar evenimentele, ci și esența și însemnătatea lor spirituală, în timp ce ilustrațiile transpun în cel mai frumos mod cuvintele pline de sens.
Viața Maicii Domnului este mereu sub ochii noștri, asemenea vieții Domnului Iisus Hristos Cel Înviat, sub ochii noștri. O zărim în minunile din care ne hrănim credința, nădejdea și dragostea. Fără de viețile lor, viețile noastre greu și-ar afla bucurie. Ei sunt Bucuria noastră. Iar Maica Domnului ne privește și ne încurajează din fiecare icoană în care își poartă Pruncul și ni-L dăruiește ca Mântuitor. Nu-i refuzați Darul! - Părintele Necula
De ce au copiii nevoie de învățămintele acestei povești?
Povestea Maicii Domnului este plină de umilință, credință și iubire. Este un exemplu de curaj în fața necunoscutului și de devotament. Prin această poveste, Maria devine o figură maternă universală, un simbol al speranței și iubirii, inspirând generații întregi cu noblețea și umilința ei.
Cei mici învață lecția iubirii necondiționate: ca mamă divină, Fecioara Maria simbolizează iubirea necondiționată. Această iubire constantă și neștirbită oferă celor mici un model de cum să ofere și să primească dragoste în mod generos și altruist.
Copii își însușesc valori morale și spirituale:prin intermediul acesti povești, cei mici învață principii precum generozitatea, modestia și compasiunea, acestea devenind parte integrantă a viziunii lor asupra vieții.
Fie ca povestea fascinantă a Maicii pline de iubire să ne ghideze, indiferent de vremuri, lăsând o amprentă divină în inimile noastre.
Caracteristici
NR PAGINI | 160 |
AN APARITIE | 2024 |
AUTOR | Parintele Necula |
EDITURA | Editura Bookzone |
LATIME (CM) | 17 |
INALTIME (CM) | 22 |
COD BARE | 9786303051772 |
Opinii
Pareri Viata Maicii Domnului - Povestita de Parintele Necula
Spune-ne parerea ta despre acest produs si porneste discutia.
Detii sau ai utilizat produsul?
Clientii Librarul.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.
Alerta de pret
Produse similare
Paine, apa, vin, ulei. Trairea ortodoxa a celor Sapte Sfinte Taine
AUTOR: Arhimandrit Meletios Webber
Povestiri de Pasti din clasicii rusi
Povestiri de Pasti din clasicii rusi "Aceste minunate povestiri din fondul clasic al literaturii ruse si universale il fac partas pe cititor la bucuria Pastelui si la iubirea de oameni a Celui...
Indatoririle crestinului fata de sine insusi. Despre adevaratul crestinism
AUTOR: Tihon din Zadonsk Sf.
Când eşti cu Hristos, nimeni nu te poate birui : epistole duhovniceşti
AUTOR: Ambrozie de la Optina Sf.
Sfaturi de taina cu pustnici ai zilelor noastre
AUTOR: Mariana Borloveanu
Biserica de stat, sau Biserica in stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Romane:1918-2023
AUTOR: Oliver Jens Schmitt
Athosul si duhovnicii pe care i-am cunoscut
AUTOR: Jean-Claude Larchet
Comornic. Acatiste şi canoane de rugăciune. Ediția a treia, revăzută și adăugită
Comornic. Acatiste şi canoane de rugăciune. Ediția a treia, revăzută și adăugită Comornic este o culegere de acatiste şi canoane de rugăciune. Numele de comornic a fost dat de Sandu Tudor - cel...
Cum sa ne purtam cu adolescentii
Cum sa ne purtam cu adolescentii Cum sa ne purtam cu adolescentii. Sfaturi pentru parinti Volumul de fata reprezinta editia revizuita a cartilor: Cum sa ne purtam cu fiul adolescent si Cum sa...
Chipuri ale sfinteniei. 12 biografii si invataturi ale parintilor contemporani din Grecia
AUTOR: Ciprian Voicila
Ghidul manastirilor din Romania
AUTOR: Amalia Dragne , Gheorghita Ciocioi
Omul isi afla pacea numai in Dumnezeu
AUTOR: Sfantul Ioan De Kronstadt