10 scriitori români contemporani de citit primăvara aceasta
29 April 2024 in RecomandariListele pe care le putem face când vine vorba de scriitori români contemporani sunt variate și ne bucurăm azi, în multe cazuri, de prezența unor nume de autori care ajung să fie traduși și peste hotare. Este important să susținem literatura română contemporană și să fim atenți la noutățile editoriale de pe piața de carte de la noi.
Vă prezentăm mai jos câteva recomandări de cărți scrise de scriitori români contemporani.
Fals tratat de manipulare de Ana Blandiana
Această carte nu e una de ficțiune, este, am putea spune, o carte de memorii și, în același timp, o carte care ne oferă șansa de a vedea perspectiva autoarei binecunoscute asupra societății de azi și asupra fostului regim comunist. Este o carte tulburătoare și o carte care merită cu precădere atenția publicului tânăr care va descoperi, prin lectură, care erau manevrele cumplite ale fostului regim dictatorial și de ce democrația trebuie apărată și valorificată întotdeauna.
Pelinul negru de Ioana Nicolaie
Dacă nu ați citit-o încă pe Ioana Nicolaie, puteți începe să cunoașteți opera acestei scriitoare odată cu Pelinul negru scris, cum mărturisește chiar autoarea, „ca o formă de revoltă” după o copilărie trăită într-un loc contaminat radioactiv după explozia de la Cernobîl. Cartea e scrisă din perspectiva unei fetițe care se naște la doar câteva luni după dezastru. Odată cu această lectură veți descoperi poate una dintre cele mai pline puternice cărți despre acest subiect.
Miere neagră de Dan Pleșa
Debutul în proză al lui Dan Pleșa, editor, scriitor și jurnalist cultural, vine cu o perspectivă nouă și autentică asupra zilelor în care a avut loc revoluția din 1989 și care a încheiat regimul comunist în România. Tânărul protagonist se instalează într-un bloc la doar câțiva metri de balconul din care ar urma să vorbească dictatorul peste doar câteva zile. În tot acest timp, personajul principal ține și un jurnal. Îi descoperim iubirile, temerile și speranțele de-a lungul unui roman reușit și cât se poate de captivant.
Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri de Iulian Tănase
Unul dintre cei mai prolifici scriitori români o să vă încânte, de data aceasta, cu un volum de proză scurtă atipic și, în același timp, cât se poate de cuceritor. Franchețea scrisului și siguranța fiecărei propoziții în parte sunt notele cele mai înalte care compun o armonie a stilului. Dacă nu sunteți neapărat în favoarea prozei scurte, merită, fără îndoială, să dați o șansă acestei cărți.
Întoarcere în Bucureștiul interbelic de Ioana Pârvulescu
Cei care iubesc ficțiunea istorică iubesc, cu siguranță, și cărțile scrise de Ioana Pârvulescu, redescoperind totodată, cu fiecare nouă carte, frumusețea și, în egală măsură, realitatea necosmetizată a unor perioade pe care, din prezentul modern, avem adeseori tendința de a le privi cu blândețe și în culori mai pastelate decât cele care au existat în realitate. Lumea pe care o creează Ioana Pârvulescu e mai vie ca niciodată, indiferent de secolul pe care și-l alege.
Străinătate de Augustin Cupșa
Proza scurtă pe care o scrie Augustin Cupșa e o alegere sigură pe care o puteți face oricând în peisajul literaturii române contemporane. Augustin Cupșa dovedește și cu această carte că face parte din rândul autorilor apreciați pe bună dreptate și care nu fac din literatură doar un hobby. Cu personaje veridice și o voce sigură, volumul de proză scurtă al acestui autor ne oferă un peisaj autentic, captivant și de neratat al străinătății actuale.
Ignoranta de Ioana Scoruș
Este interesant de urmărit zona de literatură care urmează uneori, în mod natural și cât se poate de organic, tendințele de la nivel global. Multe dintre astfel de romane, cum este și cazul de față, cuceresc printr-un farmec aparte, printr-o frumusețe numai a lor, voit exersată, prin intrigi care, deși urmăresc o anumită rețetă, îl țin pe cititor prins în mrejele sale. Descoperiți-i, așadar, pe cei doi protagoniști, Michel și Vera, un universitar francez și o studentă aristocrată, de-a lungul a unei povești unice de iubire.
După sfârșit de Adrian Sângeorzan
O serie de povestiri atipice, dar cât se poate de captivante se află între paginile unei cărți semnate de Adrian Sângeorzan, cel care își situează protagoniștii între fantastic și realitate, între timpuri indefinite și la limita unor posibilități pe care le veți descoperi în calitate de cititori. Cartea invită cititorii să descopere modul în care existența însăși poate fi văzută printr-o lentilă pe cât de neobișnuită, pe atât de fascinantă.
Nu privi înapoi de Tudor Călin Zarojanu
Romanul pe care îl semnează Tudor Călin Zarojanu închide între paginile sale o mare doză de optimism. Protagonistul trece prin experiențe care îl fac, cum este și firesc, să se aplece asupra trăirilor, să caute răspunsuri acolo unde întrebările nu-i dau pace și să atragă astfel cititorii în mrejele unui drum pe care îl parcurge din dorința de a ajunge la un mai bine pe care și-l doresc toți oamenii. Cu un stil lin și o structură sigură, romanul acesta va aduce multe zâmbete pe buzele cititorilor.
Visătorii nu mor niciodată de Carmen Voinea-Răducanu
Cartea pe care o semnează Carmen Voinea-Răducanu reprezintă o sursă de înțelepciune contemporană în tumultul vieții moderne. Volumul de debut al autoarei vine cu un stil bine conturat, cu o direcție clară și cu dorința de a aduce mult din emoția și sacrificiile unei vieți autentice și trăite din toată inima. Cu o fragilitate aparte, mărturisirile cuceresc cititorii și lasă loc unei dorințe de a citi mai departe și mai departe.
Indiferent de scriitorii români pe care îi alegeți pentru a vă îmbogăți rafturile bibliotecii în această primăvară, nu uitați că literatura înseamnă o căutare continuă, o aventură spre necunoscut, posibilitatea infinită de a te îndrăgosti la prima vedere de o carte, de a abandona o alta, de a avea inima frântă după o primă lectură sau de a lua din raft, imediat după ultimul capitol, încă o carte scrisă de același autor. Cel mai important este să nu abandonăm niciodată corabia care alunecă întotdeauna spre largul unui ocean care se hrănește cu imaginația noastră. Lectură plăcută!